Ce doriți să controlez la Compania Regională de Apă Bacău?

La aproape 4 luni de la constituire, după insistențele și întrebările mele publice (inclusiv cele de astăzi, la ședința Consiliului Local), primarul a convocat, în sfârșit, Comisia de analiză a activității Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB). A fost nevoie, iată, de o altă avarie majoră ca această comisie să devină funcțională.

Conform HCL nr. 265/21.09.2016, comisia de analiză va prezenta un raport detaliat în plenul Consiliului Local cu privire la problemele/situațiile constatate, dar nu mai târziu de jumătatea lunii martie. Din comisie fac și eu parte, împreună cu alți trei consilieri locali (Daniel Miclăuș, Corneliu Jitariu și Mădălin Pârâianu) și 3 persoane din cadrul cabinetului primarului Cosmin Necula (Lucian Bogdănel, Eusebio Calancea și Ion Popa).

Vă reamintesc că acționarul majoritar al Companiei Regionale de Apă este municipiul Bacău. Eu, unul, am deja în cap câteva chestiuni interne ale CRAB în care, pe românește, doresc să-mi bag nasul.

Acum, întrebarea mea către voi, cetățenii municipiului Bacău, este următoarea: ce doriți să aflați cu privire la apa și canalizarea din municipiul Bacău, domenii de care se ocupă CRAB? Orice curiozitate este binevenită, atâta vreme cât este de interes public.

Vă mulțumesc!

lacul-si-barajul-poiana-uzului-3-1000x666

foto: Valea Uzului via Bacău 360 – turul virtual al județului

14 thoughts on “Ce doriți să controlez la Compania Regională de Apă Bacău?

  1. de ce captarile de apa de la gheraiesti si de la margineni nu mai pot asigura apa in caz de
    varie de la valea uzului/de ce sant inchise?

  2. De ce nu se doreste realizarea de surse alternative de apa in caz de avarie si la Bacau si la Onesti ?

  3. Cred ca ar fi interesant de intrebati starea tehnica a barajului si ce planuiesc in urmatorii ani legat de modernizarile lui.

  4. De ce este atat de scump litrul de apa in Bacau? Cu cine are contracte asa paguboase de pretul trebuie sa compenseze cheltuielile?

  5. S-a infiintat o comisie de specialisti(politist, farmacist et c) Ce rol au cei din cabinetul primarului?
    Chiar nu se gaseau niste specialisti care sa poata face aceste verificari? Credeti ca un singur om de specialitate poate face treaba tuturor?
    Are rost sa punem intrebari?
    In primul rand as intreba primarul ce a facut concret de la inceputul mandatului in aceasta problema. In vara se plimba si inrosise fb cu acuze (pe buna dreptate) la adresa fostilor. Si apoi?

  6. Verificati daca este doar o coincidenta ca in august cind au venit acasa romanii din diaspora,sa intrerupt apa in mai multe orase din Moldova.Bacau,Hirlau,Iasi,Roman,Husi.Nu cumva pentru ca sa nu cumva sa le treaca prin minte sa ramana acasa?
    Mai verificati de ce anumite proiecte care puteau dezvolta si Moldova,in speta autostrazile care sa sparga carpatii ,au dus la arestarea celor care insistau cu ele.Binenteles motive se gasesc si clar ca nu trebuie sa aiba legatura cu autostrada.
    Verificati si daca cei care au blocat aceste proiecte sint cumva suspecti de a fi agenti straini.Eu am o banuiala ca cel care a aprit proiectele autostrazilor Brasov-Bors si Comarnic Brasov,a dus o capanie anti Romania.

  7. Totusi, investitiile derulate anii anteriori cu privire la sistemul de alimentare cu apa au legatura cu portiunile avariate in ultimul timp? Daca da, atunci trebuie trase niste concluzii serioase si persoane sau organizatii la raspundere. Daca nimeni nu raspunde pentru greselile din trecut, intentionate sau neintentionate, nu se schimba nimic in mentalitatile oamenilor.
    Nu stiu de ce, dar am impresia ca marile investitii si nu numai se fac doar pentru obtinerea de sponsorizari politice si foloase proprii.

  8. Buna seara domnule Ghinghes,apreciez ceea ce faceti dumneavoastra,problema la RAGC(CRAB) e mai complexa.
    Puturile de apa din Hemeius si Lilieci urmeaza sa fie inchise din cauza intereselor imobiliare,a inceput deja inchiderea unor puturi si panza freatica a crescut in Hemeius.
    In Hemeius in puturile functionale se inlocuiesc sorburile cu unele care nu corespund normelor,sunt defecte.
    In Gheraiesti tot din cauza intereselor imobiliare toate cele 55 de puturi sunt inchise.
    Va rog sa verificati situatia.

  9. Ai auzit de asta? ADIB

    CAP. II
    Scopul şi obiectivele Asociaţiei
    Art. 4.

    (1) Asociaţ
    ia se constituie în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării,
    exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
    (denumit în continuare Serviciul) pe raza de competenţă a unităţilor admi
    nistrativ

    teritoriale membre
    (denumită în continuare aria Serviciului), precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii
    publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a
    sistemelor de uti
    lităţi publice aferente Serviciului, pe baza strategiei de dezvoltare a Serviciului
    (denumită în continuare strategia de dezvoltare);

  10. Buna seara.

    Ar fi interesant de aflat interesele din spatele deciziei de lăsare in paragina a capturilor Lilieci 1 si m-a ales 2. Cu siguranța ca interesul imobiliar din zona exista , dar eu cred ca securitatea hidro a municipiului e mai importantă.
    Din aceste captări se mai extrage rar apa si cu timpul ele vor fi colmatate din cauza de nefolosita .
    In plus , ar trebui gândit un sitem de apa potabilă , chiar dacă nu la cele mai înalte standarde de calitate , dar care sa asigure temporar consumul de apa in caz de avarie.acest sistem sa funcționeze in paralel si alternativ, astfel ca sa fie făcut funcțional si pregătit de viitoarele avarii .
    Cu stima
    Un Cetățean îngrijorat

  11. Vedeti ca cei de la CRAB privesc firma ca o feuda personala, fiecare la nivelul sau mai face cate o afacere. Cei de pe teren, cu interventiile si reparatiile, lucreaza in timpul programului de serviciu si pt lucrari private, cu toate resursele firmei. Dar banii se incaseaza la negru. Pana si cititorii contoarelor au afacerea lor cu indexurile mai mici.

  12. De ce n se face nimic in individualizarea consumului de apa rece De ce eu care imi platesc cosumurile conform aparatelor de masurare, compania de apa continua sa factureze apa pe cotor de scara, iar asociatia de proprietari in cazul asa ziselor pierderi, iti umfla factura de apa nejustifica? De ce acolo unde la parterele blocurilor sunt societati comerciale , acestea nu au contor separat fata de cel al locatarilor, iar plata se face cu acelasi tarif ca si pentru locatari, cand regula spune altfel (tarife diferite). De ce eu ca bun platnic, trebuie sa ma tem ca daca unui vecin i se umfla nejustificat factura la apa ( prin refusuzul firesc al acestuia de a plati factura intrucat coeficientul de corectie este cu mult peste normele admise si cu mult peste consumul propriu – zis, la care asociatia adauga penalitati enorme) pentru compania de apa va sista furnizarea apei pe scara respetiva, asa cum ameninta asociatia? De ce ati transformati asociatiile de proprietari in casieriile voastre, pentru care noi platim nejustificat, si de ce nu emitei factura individualizat asa cum o face CET-ul in conditiile inexistentei contorizatii individuale si la caldura si apa calda !!! Poae nu stiti, multe blocuri care sunt in continuare pe caldura centralizata si apa calda la comun in Bacau, primesc factura pentru de la furnizoru CET si nu mai platesc prin asociatie aceste servicii!

  13. imi cer scuze penru greselile pe care la un moment dat le-am corectat, insa probabil nu am stiut sa salvez modificarile, dar sper sa inteegeti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *