Uneori nu e nevoie de analize complicate ca să înțelegi că ceva e profund greșit. E suficient să vezi cine pe cine apără și în ce moment. Ioachim Băcăuanul a ales să își pună semnătura pe o scrisoare trimisă unei instanțe care judeca un caz de viol în care era implicat alt preot, potrivit Săfielumină.ro. Nu ca simplu cetățean, ci ca arhiepiscop, deci cu titlu, cu autoritate, cu greutate publică.
Omul pe care l-a apărat era un episcop acuzat, iar ulterior condamnat, pentru agresiuni sexuale. Cu toate astea, în loc de reținere, de tăcere sau de o minimă decență, Ioachim a ales elogierea. A vorbit despre caracter, despre valoare, despre cum ar trebui, cumva, să înțelegem că realitatea e mai complicată.
Uitați aici frază scrisă de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin semnătura lui Ioachim Giosanu (Băcăuanul), menită să pune presiune pe instanța judecătorească:
ne rugăm ca Domnul să dăruiască echilibru și înțelepciune celor ce-l judecă și celor ce-l apără, nădajduind într-un verdict favorabil.
Problema nu e că un ierarh are o opinie personală, ci că a ales să o transforme într-un gest oficial, într-o intervenție adresată justiției. E genul de presiune care spune indirect că victimele pot fi trecute la capitolul „daune colaterale”. Ce transmite acest gest? Că în interiorul Bisericii există o solidaritate care bate orice altceva. Că atunci când unul „de-al lor” cade, reflexul nu e să vezi ce a făcut, ci să-l aperi. Că reputația instituției contează mai mult decât adevărul și infinit mai mult decât suferința unor oameni fără putere.
Ioachim Băcăuanul nu a fost obligat să facă asta, ci a ales. Iar alegerea asta îl definește și arată o ruptură periculoasă între funcția pe care o ocupă și responsabilitatea morală pe care pretinde că o are. De aceea, demisia nu ar fi un gest exagerat, ci un minim act de asumare. Pentru că atunci când ajungi să explici de ce un violator „nu e chiar așa”, ai pierdut deja lupta cu bunul-simț.
Un om care nu vede gravitatea acestui gest nu ar trebui să conducă spiritual pe nimeni. Nu pentru că greșește politic sau pentru că deranjează opinii, ci pentru că a ales să se poziționeze de partea greșită a unei linii care nu ar trebui niciodată negociată.
Iar dacă nu demisionează, cei care nu girează o astfel de poziție ar trebui să refuze să se mai asocieze, să mai apară sau să îi pupe mâna acestui înalt. Măcar atât.


Articole recomandate: