Fără apă da, responsabili ba

E foarte posibil ca diseară să avem o nouă ședință a Consiliului Local al municipiului Bacău, întâlnire convocată de îndată pentru discutarea modalitatea distribuirii de apă către cetățeni. Se pare că noua avarie de la Luncani e mai gravă decât cea care s-a produs acum 2 zile și că nu vom avea apă, țineți-vă bine, 3 zile! 

Între timp, la ședința extraordinară care tocmai s-a încheiat, l-am interpelat pe directorul Răzvan Găină de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și acesta mi-a răspuns cu foarte mare lejeritate că el nu are nicio vină și că „se mai întâmplă”. De asemenea, primarul Cosmin Necula insistă să afirme în continuare că directorul CRAB nu poartă nicio responsabilitate în privința acestor avarii.

Când l-am întrebat pe dl. Găină de ce nu avem rezervă pentru alimentarea municipiului Bacău cu apă, acesta a aruncat vina către municipalitate. Dar nu l-am auzit niciodată în toți acești ani de când este director să solicite realizarea investiției de 2 milioane de lei pentru a face funcționale rezervoarele de la Gherăiești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *