La Prima pedalare a primăverii, peste 150 de băcăuanii au lansat petiția pentru piste

Chiar dacă afară au fost undeva pe la 10 grade, peste 150 de bicicliști băcăuani au spus prezent la Prima pedalare a primăverii, eveniment care deschide calendarul acțiunilor pe care le avem în plan anul acesta cu Băcăuanii vor piste pentru biciclete. Aceștia au semnat „condica”, în cazul de față nimic altceva decât petiția pe care tocmai…

Citește

Băcăuanii vor piste pentru biciclete, inițiativă nominalizată la Gala Premiilor Participării Publice 2015

La sfârșitul săptămânii trecute, CeRe (Centrul de Resurse pentru participare publică) a organizat la Muzeul Național de Artă Contemporană din București cea de-a VI-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice. Printre cele 300 de persoane participante la eveniment m-am numărat și eu, iar vestea cu care am plecat de acolo și cu care mă mândresc…

Citește

CJ, mingea e la TINEri!

Având în vedere că la Consiliul Județean Bacău urmează cât de curând perioada în care ONG-urile vor putea aplica pentru finanțări nerambursabile destinate activităților nonprofit de interes public județean, echipa Cetățeni Activi pentru Bacău organizează joi o masă rotundă pentru îmbunătățirea procedurii de finanțare a sectorului non-guvernamental din Bacău prin Legea 350/2005.

Citește