Boala asociațiilor de tineret: organizăm ceva frumos, dar nu cerem nimic celor care decid

În ultimii ani, în special după ce voluntariatul a devenit o chestie ce trebuie mai mult bifată la CV decât simțită și făcută din convingere sau pasiune, societatea civilă din zona de tineret s-a dezvoltat, lucru care a dus la o intensificare a activităților pentru tineri. Din păcate, multe evenimente sunt organizate doar ca să fie la număr:…

Citește

Ministerul Educației e pe cale să rămână fără jucăria sa preferată, Consiliul Național al Elevilor

Deja nu mai e un secret că am dat în judecată Ministerul Educației și Cercetării Științifice, vestea fiind consemnată pe de o parte de presa locală din Alba, Constanța și Bacău (mulțumesc, Observator de Bacău!), dar și în presa națională. Într-un articol pe care l-am publicat pe Adevărul am explicat pe larg de ce am chemat…

Citește

Concluziile dezbaterii ARACIP despre starea sistemului de educație de la Bacău

Un eveniment pe care l-am recomandat în special tinerilor interesați să se dedice schimbării sistemului de învățământ, dar la care, din păcate, nu am putut să ajung este cea de-a doua dezbatere publică a ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar) despre starea educației în România, care a avut loc vineri, 22 mai,…

Citește

Little Free Library, la un pas să prindă contur pe străzile Bacăului

Pe Dumitru Godina îl ştiam în urma activităţilor pe care le-a desfăşurat cu Organizaţia Elevilor Basarăbeni, însă l-am cunoscut personal abia în decembrie 2014, la Slănic Moldova, la trainingul Ideea Ta pentru Bacău, pus la cale de RYMD în cadrul proiectului Cetățeni Activi pentru Bacău. Ideea lui pentru Bacău era „Little Free Library„, un proiect prin care…

Citește

Tinerii din Bacău nu prea sunt lăsați să folosească terenurile de sport de la școli și licee

Update: Harta și programul terenurilor de sport publice din municipiul Bacău Zilele trecute, când m-am întâlnit cu trei dintre liderii elevilor băcăuani ce sunt pe cale să pună bazele unei organizații independente prin care să reprezinte elevii băcăuani, am ajuns împreună la concluzia că sunt o grămadă de probleme pe care le poate rezolva Asociația…

Citește