Când credeam că una dintre marile probleme ale Bacăului, dar și ale traficului pe axa nord-sud a țării noastre este pe cale să fie rezolvată, pe 1 aprilie, adică la fix doi ani distanță de la semnarea contractului de execuție cu turcii de la Eko Insaat Ve Tic As, aflarăm cu toții că urmează rezilierea. Fiind 1 aprilie, mi-a fost cam greu să iau de bună informația. Efectiv refuzam să cred că acest obiectiv vital pentru municipiul Bacău rămâne din nou în aer.
Din păcate pentru noi, informația a fost confirmată. Mâine, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, vine în Bacău pentru o vizită oficială în care probabil are de gând să ne spună că totul va fi bine, că PSD-ul o să facă de toate pentru toți și că va curge, în sfârșit, lapte și miere pe infrastructura mare pe care încă nu o avem în zona asta săracă a României.
În avanpremiera acestei vizite, am o surpriză pentru toată crema politică locală ce ne-a mințit în mod sistematic în ultimii 12 ani cu privire la construcția variantei ocolitoare a municipiului Bacău, începând cu Dragoș Benea și terminând cu Romeo Stavarache, cel care, cred eu, conduce în continuare din umbră pseudo-opoziția locală numită PNL. Așadar, am să vă arăt, în exclusivitate, documentul prin care azi, 12 aprilie 2017, a fost oficializată rezilierea contractului dintre CNAIR și compania Eko Insaat Ve Tic As.
Pe scurt, ce arată Înștiințarea de reziliere a contractului de către beneficiar nr. 25583/12.04.2017:
- Compania Eko Insaat Ve Tic As a informat CNAIR că se află într-o situație financiară dificilă, „generată de evoluția negativă a unor proiecte pe alte piețe și care a dus la blocarea accesului la conturile bancare”, fapt care face imposibilă gestionarea proiectului de execuție;
- CNAIR a constatat premisele descrise în sub-clauza 15.2 din contractul de execuție, motiv pentru care a transmis prezenta înștiințare de reziliere a contractului, cu efect imediat, acesta încetând de drept, fără nicio altă notificare prealabilă, fără încuviințarea vreunei instanțe judecătorești și fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalități;
- Eko Insaat Ve Tic As urmează să părăsească șantierul, să predea inginerului (Primacons Group SRL – Egnatia Odos SA) toate bunurile și documentele solicitate, respectiv să organizeze cu promptitudine evacuarea utilajelor de pe șantier, pe cheltuiala sa.
- CNAIR urmează, cel mai probabil, să scoată din nou contractul de execuție, cu cele 98% din lucrările rămase de realizat.
Interesant este că în această decizie de reziliere emisă de CNAIR nu apare nicio informație cu privire la sancționarea financiară a Eko Insaat Ve Tic As sau la soarta celor 16 milioane de euro plătite deja turcilor. Acest lucru nu mă poate trimite cu gândul decât la coincidențele pe linia Ponta-Turcia privind contractul Centurii Bacău.
Aștept cu foarte mare nerăbdare să aud reacția președintelui PSD Bacău, cel care astă-toamnă, în ajunul alegerilor parlamentare în urma cărora a căpătat imunitate senatorială, afirma că… „PSD Bacău a demonstrat că este singurul partid în măsură să miște acest proiect din loc. MULȚUMITĂ LOBBY-ULUI FĂCUT DE OAMENII POLITICI AI ACESTEI ORGANIZAȚII, ȘOSEAUA DE CENTURĂ SE AFLĂ ASTĂZI ÎN LUCRU”. Caps-lock-ul îi aparține.
Tot atunci, urmașul lui Hrebenciuc ne-a amintit de frumosul moment de pe 1 aprilie 2015, când a fost semnat contractul-păcăleală pentru construcția Centurii Bacău în prezența premierului Victor Ponta. Remember?
foto: BacauInfo
le-ai stricat meciul, ei il aduceau pe Cuc asta in Bacau ca sa o scalde cu centura, iar tu publici direct rezilierea cu o noapte inainte? Pai ce-ai facut ma, nene, maaa :))
Dormim vesnic si visam intr-una acelasi cosmar groaznic – PSD si prietenii.
Vor promite ca o fac in 2021, bineinteles daca ii votam in 2020…