În urmă cu 5 ani șomer, astăzi șef la SRI

Ăsta da progres, nu? Evident, e vorba despre Eduard Hellvig, noul director al Serviciului Român de Informații, care tocmai a primit avizul Comisiei de control (vorba vine) al SRI din Parlament.

În 2009, după ce și-a încheiat mandatul de deputat al Partidului Conservator, condus de Dan Voiculescu, Hellvig a rămas șomer. N-am să intru în chestiuni precum ce știe să facă în afară de politică. Dar trebuie menționat și știut faptul că în 2009 a solicitat ajutor de șomaj din partea statului, după ce a declarat că nu și-a putut găsi loc de muncă. Astăzi e director al SRI.

Oare în vara anului 2009, când îl însoțea pe Crin Antonescu în toată țara și îi arăta calea cea dreaptă prin mulțime, Eduard Hellvig primea și atunci ajutor de șomaj? Detalii, detalii. Important e să conducă Serviciul astfel încât personalul său să nu mai fie suspectat că face jocuri politice. Și cum nu iese fum fără foc, înclin să cred că instituția care se ocupă cu securitatea națională are prea multe pârghii în zona politică și a opiniei publice.

eduard hellvig crin antonescu 2009 campanie bacau

foto via Crin Antonescu la Bacau (iunie 2009)

One thought on “În urmă cu 5 ani șomer, astăzi șef la SRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *