Mai țineți minte postarea primarului Bacăului prin care a încercat să explice tuturor de ce mi-a retras atribuțiile, lăsându-mă viceprimar nud? Ei bine, eu nu o mai văd (probabil pentru că mi-a fost restrâns accesul).
Am spus atunci foarte clar că motivul retragerii atribuțiilor este cu totul și cu totul altul, și anume că am refuzat să intru în jocul combinației cu Pro România (cerându-mi-se să demisionez și să las locul oamenilor ghidonați de inculpatul și fostul primar Necula).
Cu mare greutate, după 7 săptămâni, am primit în cele din urmă lista celor câteva sute de „plângeri” pe care le-a invocat Lucian Stanciu Viziteu în postarea respectivă (care mie nu îmi mai apare). El a numărat atunci 873 (nu știu prin ce modalitate de vreme ce serviciul de resort a spus în scris că nu au fost solicitate astfel de informații la nivel intern), însă în cele din urmă mi-a transmis în scris, sub semnătura sa, o listă cu… 985 de petiții.
În ultimele două săptămâni le-am luat și le-am analizat împreună cu echipa mea una câte una și am constatat că în proporție de 90% erau de fapt simple petiții ale cetățenilor, nicidecum „plângeri”. Petiții care de altfel au fost rezolvate în teren și soluționate favorabil de către direcțiile și compartimentele pe care le-am avut în coordonare.
Restul? Fie cereri amânate sau care nu au putut fi realizate din cauza blocajului bugetar, fie chestiuni care mi-au stârnit amuzamentul:
- informări de cod galben sau avertizări hidrologice;
- solicitări de certificate de urbanism;
- înștiințări privind echipamentele de alarmare;
- oferte de preț pentru papetăria din primărie;
- adrese ale Poliției Locale pentru desființarea unor construcții;
+ altele precum cele de mai sus, fără vreo legătură cu atribuțiile mele și care, culmea, erau în lista cu reproșuri.
Și, ca să vă dați seama de penibilul situației în care singuri se pun unii, în lista cu sutele de false „plângeri” la adresa activității mele ce mi-a fost transmisă erau inclusiv mulțumiri adresate primăriei și funcționarilor pentru diverse toaletări de arbori sau pentru spălarea mecanizată a străzilor.
Dacă nu îmi vor fi repartizate atribuții nici după a doua plângere prealabilă (depusă de mine ca urmare a operaționalizării noii organigrame a primăriei), toate aceste lucruri vor ajunge pe masa instanțelor.
Și nu degeaba am spus-o la plural: în contencios cu actele administrative prin care mi-au fost retrase atribuțiile, respectiv în civil pentru faptul că am fost denigrat la scenă deschisă cu niște reproșuri de ordin profesional care nu au putut fi demonstrate.
Merg până la capăt, nu voi face niciun pas înapoi, așa cum le-am promis băcăuanilor încă din iulie 2020 (data fotografiei de mai jos, realizată la evenimentul în care le-am spus cetățenilor de ce mergem în echipă la alegeri).