Nu ne îngropați în gunoaie!

Gâlceava dintre primarul Necula și consilierii PSD este pe cale să producă, așa cum anticipat, haos în Bacău. De această dată este vorba despre ridicarea gunoiului, care urmează să fie sistată (APM Bacău a sistat deja autorizația de mediu) dacă la ședința de mâine a Consiliului Local nu va fi aprobat, în ceasul al doisprezecelea, actul adițional dintre municipalitate și SOMA menit să pună în aplicare obligațiile de reutilizare și reciclare a deșeurilor.

Am fost ales în Consiliul Local pentru a apăra interesele cetățenilor și pentru a decide cu responsabilitate în numele băcăuanilor. Ba mai mult, pe agenda mea de campanie din 2016 se regăsea cu prioritate capitolul referitor la protecția mediului, inclusiv colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea acestora.

Colectarea selectivă este un pas natural, dar și obligatoriu, cu toții o dorim, însă trebuie să conștientizăm că ridicarea gunoiului în aceste condiții costă mai mult, iar actul adițional propus consacră rezultatele negocierii dintre primărie și operator: valoarea anuală a contractului pentru 2020 va ajunge la aprox. 21 de milioane de lei față de 14 milioane, valoarea din 2019.

Totodată, prin actul adițional s-ar institui pentru operator și o serie de penalități serioase din valoarea contractului în cazul în care nu își îndeplinește obligațiile de colectare a deșeurilor reciclabile, de până la 6% dacă procentul de reciclabile colectate separat scade sub 30%.

Fac un apel la colegii din Consiliul Local, indiferent de culoarea lor politică, să facă abstracție de lupta cu primarul Necula (știți bine, nici eu nu sunt fanul lui, ba dimpotrivă) și să o lase mai moale cu populismul. Serviciile publice de calitate costă.

nu ingropati gunoaie

2 thoughts on “Nu ne îngropați în gunoaie!

  1. salut,
    la (ansamblul de) blocuri in zona unde locuiesc, cica s-au montat containere separate, pentru reciclare.
    menajer 3 buc, plastic+metal 1 buc, sticla 1 buc, etc…

    si, in timp ce eu si multi alti vecini, fac sortarea menajerului de reciclabil, vine soma si incarca TOT in aceeasi masina.

    reciclare 0. zero barat.

    da, as fi dispus sa platesc cativa lei in plus pentru o reciclare normala, careia sa-i poata verifica cineva efectele.

  2. Hai sa fim seriosi. Anul acesta a inceput cu o majorare de 66% la taxa de sal8britate fata de 2018.
    An de an majorari de 50-60%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *