Fotografii de la Mitingul USL. Ce nu s-a văzut la televizor.

După cum bine știți, Uniunea Social Liberală  a organizat aseară pe Arena Națională un miting electoral de amploare. Acesta a fost prilejuit de lansarea candidaților pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 9 decembrie 2012.

N-am să insist pe mesajele transmise de liderii de USL către electorat, ci pe lucrurile care nu s-au văzut la televizor și pe care am avut ocazia să le surprind personal. Am participat la eveniment ca blogger. Simplu blogger, student și tânăr interesat de viața publică. M-am procopsit cu câteva sute bune de fotografii de la manifestare. Doar 40 au trecut de selecția finală. Sunt sigur că acestea vor reuși să vă stârnească interesul.

74 000 de oameni au participat la miting. Nu este o cifră deloc umflată, căci tribunele și gazonul au fost pline ochi de simpatizanți ai USL din toată țara. Organizarea a fost impecabilă. Fiecare ins a avut bilet cu locul exact pe care trebuie să îl ocupe pe stadion, exact cum se întâmplă la meciuri. N-a fost îmbulzeală nici înainte, dar nici la finalul manifestării. Ce înseamnă să ai Internele și o mare gașcă de buni organizatori în spate, nu?

Pentru deliciul vostru, Crin Antonescu a fost întrebat de câțiva oameni atunci când a sosit la Arena Națională dacă mai lipsește de la ședințele Parlamentului. Tot la sosirea la stadion, Victor Ponta nu a mai stat de vorbă cu presa. Era ora 18:00, iar timpul îl cam presa. Într-una dintre fotografii l-am surprins pe premier fugind pe scări. Gigi Becali și Dan Voiculescu au fost marii absenți ai serii. Daciana Sârbu, soția prim-ministrului, a urmărit discursurile liderilor USL de la lojă, alături de Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău.

În altă ordine de idei, printre candidați i-am văzut și pe nou intrații Remus Cernea și Sorin Roșca Stănescu. Și pe profesorul Daniel Barbu de la Facultatea de Științe Politice. Stați așa, acestea sunt doar o parte dintre suprizele pe care ni le propun partidele pentru alegerile din 9 decembrie 2012.

Mai jos aveți fotografiile! Mâine voi reveni cu fotografiile în care apar candidații USL din Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *