Foto: Ciclatoniștii care strâng bani pentru educație au trecut prin Bacău

Aseară, după ce s-a oprit ploaia, fix la ora 18:00, când afară nu erau mai mult de 12-13 grade, intrarea în municipiul Bacău de la Șerbănești a fost colorată de zecile de bicicliști participanți la Ciclaton, un eveniment național care își propune să adune bani pentru 5 proiecte educaționale din toată țara.

Noi, câțiva bicicliști băcăuani, i-am întâmpinat aseară încă de la intrarea în oraș și am avut ocazia să îi cunoaștem la punctul de sosire. 10 minute mai târziu, aceștia erau deja în parcarea Hotelului Moldova, unde s-au strâns pentru a fi premiați de către organizatori și, de ce nu, pentru a fi admirați de băcăuani și pentru a promova ideea în rândurile localnicilor.

Ciclatoniștii au plecat pe 5 octombrie din Miercurea Ciuc, iar până a ajunge aseară la Bacău, aceștia au trecut prin Piatra Neamț, Suceava, Botoșani și Iași, parcurgând aproape 600 de kilometri în doar 4 zile. După ce s-au odihnit azi-noapte în Bacău, bicicliștii din caravana Ciclaton au pornit astăzi spre Miercurea Ciuc, pe ultimul segment al traseului lor. La plecarea din oraș, aceștia au fost conduși de mai mulți membri ai Elephant Bike Club.

Dacă vreți să susțineți acest proiect și mai ales cauzele educaționale pentru care a fost gândit de către Fundația ADEPT, vă invit pe site-ul oficial al Ciclaton: ciclaton.ro/doneaza. Puteți dona pentru unul dintre cele 5 proiecte și puteți susține unul dintre cei peste 75 de cicliști. Mulți dintre ei sunt chiar din Bacău!

ciclaton-bacau-2016-1

ciclaton-bacau-2016-2

ciclaton-bacau-2016-3

ciclaton-bacau-2016-4

ciclaton-bacau-2016-5

ciclaton-bacau-2016-6

ciclaton-bacau-2016-7

ciclaton-bacau-2016-8

ciclaton-bacau-2016-9

ciclaton-bacau-2016-11

ciclaton-bacau-2016-12

ciclaton-bacau-2016-13

ciclaton-bacau-2016-14

2 thoughts on “Foto: Ciclatoniștii care strâng bani pentru educație au trecut prin Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *