Cum se manifestă ipocrizia de dreapta? Ete, cam așa: te dai cu fundul de pământ ani de zile la rând că ești de dreapta și că asistații social trebuie să dispară, de altfel o idee aproape criminală, iar acum, când ți se pare că „șandramaua media se duce dracu'”, ceri ajutoare de la stat pentru susținerea unei prese libere.
Robert Rurcescu, februarie 2014:
Am simpatii de dreapta, da, recunosc, cred că România puternică, înseamnă România de dreapta, cred că e nevoie de un guvern performant de dreaptă care să conducă ani mulţi România aşa încât clasa mijlocie, care începuse la un moment dat să se ridice, să se ridice şi mai mult, cred că este vremea să terminăm rapid cu statul acesta de asistaţi sociali. […] Nu vreau să trăiesc într-o ţară de cerşetori sau de inşi care stau cu mâna întinsă la pomeni din categoria ajutoarelor sociale. Este anormal. SURSA
Robert Turcescu, ieri:
De ani de zile tot spun ca pentru consolidarea democratiei e nevoie de reglementari rapide in piata presei romanesti. Poate chiar de ajutoare de stat (stati, nu dati cu parul, e doar o idee care merita, va spun sigur, macar o dezbatere!) sau de facilitati fiscale in stare sa repuna pe picioare institutiile media. SURSA
Să spunem prin absurd că statul, în mărinimia lui, acordă aceste ajutoare de stat mogulilor care își susțin afacerile și influența prin instituțiile media pe care le dețin. De dragul acestor ajutoare de la stat pe care Robert Turcescu le propune, presa va fi mult mai blândă cu Guvernul. Adică scapi de dracu și dai de tac’su! Bine, asta dacă acționarii chiar ar depinde de aceste ajutoare de la stat.
De fapt și de drept, mai toate televiziunile și ziarele papă bani de la stat din contracte de publicitate. Mai mult de atât, patronii nu țin în viață o televiziune sau un ziar pentru că, vezi doamne, speră ca acestea să le aducă în mod direct profit în buzunare. Ci indirect, prin șantaj tacit. Îmi dai, îmi satisfaci interesele, tac. Nu, îi pun pe turceștii și gâdenii mei să te porcăiască de dimineață până seara în spațiul public.
În altă ordine de idei, ar dona cineva bani pentru crearea unui trust media cu adevărat echidistant?
Foto via Semifinalele Eurovision 2013
eu nu. pentru asta exista bloggeri
Bloggerii nu pot fi echidistanti. Prin prisma a ceea ce scriu, bloggerii sunt subiectivi.
Chestiunea cu asistaţii sociali e mai complicată. Cred că mai mult de jumate, mai ales cei din mediul rural, au fost lăsaţi în mizerie şi sărăcie tocmai pentru a putea fi manipulaţi de către politicieni, oricum s-ar fi numit ei. Primarii se joacă de-a ajutoarele sociale, îşi fac campaniile electorale cu ajutoarele sociale şi tot aşa. Cât priveşte subvenţionarea presei, dau câteva exemple de câteva ţări în care se practică: Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Italia. Ideea este că dacă presa asta era subvenţionată îm mod transparent, nu ajungea în halul în care este acum: săracă, plină de moguli manipulatori, cu ziarişti având salarii mai mici decât mediul pe economie…si alea cu întârzieri, mai ales în presa locală. Prin urmare, Turcescu are dreptate.
Cam asa e si cu stanga. De ce ar fi mare diferente?