Portocala mecanică nu a fost unsă înainte de Campionatul European de Fotbal 2012. După cele trei meciuri din grupa B, Olanda pleacă acasă fără puncte, cu 3 înfrângeri, 2 goluri date și nu mai puțin de 5 „boabe” primite. La polul opus se află Germania, nemții reușind din punct de vedere statistic cel mai bun parcurs dintre toate echipele de la Euro 2012 în faza grupelor. Au 9 puncte și sunt favoriți la câștigarea trofeului.
Am pariat ca un naiv ce sunt pe o reușită a Olandei în fața Portugaliei. Nu sunt și nici nu am să fiu vreodată fanul țării lalelelor, însă îl urăsc pe Cristiano Ronaldo. Nu ca jucător, ci ca om. Are un milion de figuri și asta îl transformă într-un monument de antipatie. În această seară am făcut exact ca cei care la alegeri votează negativ. Îl votez pe x pentru că nu îl vreau pe y. Ronaldo parcă mi-a citit gândurile. A marcat două goluri și a calificat Portugalia când nimeni nu mai spera în revenirea starului madrilen.
Germania nu joacă spectaculos, însă evoluează cu cap. Au un Gomez care a rezolvat primele 2 meciuri și foarte mult noroc. Ar trebui să îi bată pe greci de să le sune apa în cap și să le arate că nu degeaba Merkel „is the boss”. Circula pe Twitter o glumă bună: tricourile Greciei, inscripționate cu numele sponsorului Germania. Cică e cea mai tare caricatură de la Euro.
Nici eu nu ma asteptam ca Olanda sa pateasca. Este o diferenta destul de mare fata de ceea ce era acum doi ani si acum.
In fine, echipele nu pot avea mereu un randament maxim. Cat despre castigatoare, mizez tot pe Spania .