Avalanșă de voluntari și proiecte din Bacău în finala Galei Naționale a Voluntarilor 2017

Sub sloganul „Voluntariatul te face om MARE”, marți, 19 decembrie 2017, Federația VOLUM organizează cea de-a șaptea ediție a Galei Naționale a Voluntarilor. Dintre cele 119 aplicații care au ajuns în finală, 12 sunt din Bacău: 7 nominalizări pentru titlul de „voluntar al anului” în diverse domenii, 4 pentru „proiectul de voluntariat al anului”, respectiv…

Citește

8 voluntari și proiecte din Bacău au ajuns în finala Galei Naționale a Voluntarilor 2016

De vreo 5 ani încoace, a devenit deja o tradiție ca la sfârșitul fiecărui an, la inițiativa VOLUM (Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România), la București, să fie premiate cele mai de impact proiecte de voluntariat din toată țara și mai ales cei mai activi voluntari, tineri care se implică benevol pentru bunul…

Citește

Voluntariatul va fi recunoscut ca experiență profesională

Fac voluntariat de ani buni de zile și mă bucur să aflu că, în sfârșit, noua Lege a voluntariatului a intrat la finalul acestei săptămâni în procedură parlamentară. Noul proiect legislativ privind activitatea de voluntariat în România aduce trei modificări importante, poartă semnătura a 106 de membri ai Parlamentului din toate formațiunile politice și este…

Citește