Cei 8 beneficiari din județul Bacău ai modificărilor lui Florin Iordache la Legea ANI

Unul dintre articolele care au făcut valuri în ultimele zile îi aparține lui Alex Costache și a fost publicat pe site-ul României Curate, materialul având ca punct central un răspuns al Agenției Naționale de Integritate (ANI) care subliniază impactul pe care îl are proiectul inițiat de Florin Iordache ce vizează modificarea Legii ANI (nr.144/2007).

Citește

Primarul Necula vrea să pună domeniul public și privat ale orașului direct în brațele SC SSPM Bacău SA (document)

Pentru finalul acestui an, când puterea locală probabil mizează pe faptul că cetățenii intră în acea atmosferă lejeră a sărbătorilor de iarnă, primarul Cosmin Necula pregătește o adevărată manevră administrativă în urma căreia jucăria lui preferată, adică Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM), urmează să primească în dar domeniul public și privat care se află în proprietatea…

Citește

Doar 5 localități din județ vor o guvernare deschisă la nivel local, iar municipiul Bacău nu se numără printre ele

În luna octombrie, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a trimis către toate județele, orașele și comunele din țară o invitație pentru a adera la Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă (OGP). La apel au răspuns 111 autorități publice locale, iar printre acestea se numără doar 5 din al nostru județ Bacău: comunele Prăjești, Bogdănești, Zemeș,…

Citește

Contractul pentru patinoarul din Parcul Catedralei a fost atribuit direct firmei unui consilier local PSD

Începând de vineri, 1 decembrie 2017, în Parcul Catedralei a fost amplasat un patinoar cu acces gratuit pentru băcăuani, în limita celor 100 de perechi de patine disponibile la fața locului. Patinoarul dispune de o suprafață de gheață de 600 mp, respectiv de iluminat și instalație de sunet și va funcționa zilnic între orele 10…

Citește

Lista proiectelor de investiții din oraș cărora administrația Necula le-a tăiat zilele trecute fondurile

Dacă anul trecut i-am dat răgaz primarului Cosmin Necula, înțelegând faptul că bugetul nu a fost gândit de el ci de administrația liberală și că abia preluase frâiele orașului, la finalul lui 2017 nu văd ce scuze am mai putea găsi acestei administrații. Necula și ai săi au majoritate în Consiliul Local (asigurată de coaliția…

Citește