L-am auzit în această seară pe inculpatul Cosmin Necula vorbind despre marcaje rutiere, jurându-se că nu știe despre ce e vorba atunci când a fost întrebat despre marcajul executat de SSPM pe Calea Mărășești, fără aviz, și din cauza căruia un tânăr și-a pierdut viața în urmă cu doi ani într-un tragic accident.
Am discutat chiar în ultimele ședințe ale Comisiei de circulație despre această problemă, la solicitarea asociației înființate de tatăl îndurerat. Am subliniat faptul că la nivelul municipiului Bacău SSPM administrează străzile și că această societate ce gestionează anual zeci de milioane de la bugetul local ar trebui să dețină o evidență a tuturor marcajelor rutiere.
Din păcate, SSPM, administratorul străzilor din municipiu, nu a învățat nimic din acest tragic accident…
Mâine, la Centrul de Afaceri, începând cu ora 10:00 are loc o nouă ședință a Comisiei de circulație. Sper ca Societatea de Servicii Publice Municipale să ne facă o surpriză și să trimită, în sfârșit și în premieră, un reprezentant la lucrările acestei comisii. Ar fi de bun simț.
În loc să fie obraznic la adresa consilierilor locali și să ne amenințe cu tot felul de baliverne (așa cum a făcut în această seară), îi recomand directorului Necula să profite de scurtul timp pe care îl mai are stând călare pe administrarea străzilor din oraș și să ducă la capăt toate obligațiile din contractul de delegare. Nu de alta, dar la revenirea domeniului public la municipalitate va avea de predat inclusiv această evidență a marcajelor rutiere.
Vreau sa semnalez si eu o problema despre care cred ca ar trebui sesizata aceasta comisie. Poate nu e una chiar atat de grava dar persista de multi ani. De FIECARE data cand plec de la semaforul din intersectia Razboieni-Sturza dinspre centru spre Bd Sturza, desi nu fortez galbenul ci trec pe verde clar, inca mai intra in intersectie cel putin 2-3 masini (uneori 4/5) care vin din partea dreapta si fac stanga spre centru. Semafoarele sunt prost sincronizate si ar trebui adaugate 2-3 secunde de rosu. Nu stiu daca s-a intamplat pana acum dar parca intersectia asta invita la o tragedie.
Vă mulțumesc întâi de toate pentru încurajări și pentru că sunteți interesat de treburile publice ale orașului, propunând soluții în acest sens.
Chiar aveți dreptate în cele semnalate de dvs., motiv pentru care am redirecționat deja petiția către Direcția de Drumuri astfel încât să discutăm această problemă la viitoarea ședință a Comisiei de circulație.