Vreo trei organizații s-au întâlnit într-o zi cu ceață la o cafea stricată și au pus la cale un proiect al cărui scop este schimbarea imaginii femeii în societate, prin promovarea unei personalități feminine pe o bancnotă românească. Să înceapă tărăboiul!
Ca să vă șochez din start, studiul și petiția sunt finanțate din fonduri europene. Credeam că Mircea Toma (de la ActiveWatch) este mai sănătos la cap. L-am întâlnit la Sinaia, respectiv în Satul Prunilor și mi-a plăcut viziunea lui. Atât pe partea ONG-istă, cât și pe cea de om obișnuit. Cu riscul de a-mi lua câţiva pumni în cap, cred că proiectul ăsta cu promovarea unei femei pe o bancnotă mi se pare o utopie.
Cică… schimbarea imaginii femeii în societate. Bun. Să înțeleg că femeia este un mare zero? Fetelor, vă simțiți discriminate că nu figurați pe vreo bancnotă? Dar mai întâi de toate, fetelor, credeți că imaginea voastră în societate ar trebui schimbată?
Elena Udrea și Adriana Săftoiu sunt primele nume care susțin proiectul și care vor semna petiția. Pe parcursul unui an, toți cetățenii vor putea să facă acelaşi lucru: să propună o personalitate feminină care ulterior să apară pe o bancnotă. Chestia asta oricum nu se va întâmpla, însă hai să ne îmbătăm cu apă rece. Ne face bine. Poate ne trezim.
Foto via Brainstorming @ ID Fest 2011
Dar daca te intreb cine este Constantin Radulescu Motru, stii? Sau Ion Gavrila Ogoranu? Sau Barbu Catargiu? Intr-un stat normal, incultii si semidoctii isi vad linistiti de propriul blid de mancare, de remuneratia lunara de la serviciu, nicidecum nu initiaza sau critica proiecte.
P.S. – Un semnal de alarma e ca pana si Elena Udrea stie de profesor doctor Ana Aslan. Grav!
Stim cine e, dar nu are ce cauta pe o bancnota, asta e clar.
nu e rea ideea, si ar putea echivala valoarea bancnotei cu pretul pe ora, de exemplu simona sezual 2 lei, moniCA COlumbeanu 5 lei….
Propun ca valoarea fiecarei figuri de pe bancnote sa fie reflexia impactului in PIB pe care l-a avut fiecare dintre personalitati, femeie sau barbat- nu conteaza.
Nu la un moment fix, ci de-a lungul istoriei.
Dar asta ar aduce-o pe Ana Aslan pe bancnota de 500 lei, nu?
Nu e bine…
Desi stim deja ca femeile au aduc cei mai multi bani Romaniei.
Un Brancusi, Coanda, Odobleja…
Sau altii care ar trebui repusi la locul lor!
Mda… Elena udrea spera sa fie ea pe bacnota.. Si nu, nu ma sint absolut deloc nedreptatita.
Simt*