PSD-iștii se laudă cu ceea ce n-au făcut în ultimii 12 ani: Centura Bacău

Lucrările la Centura Bacău se pare că avansează (mulțumesc Ziarului de Bacău pentru mențiune!). Asta după ce tehnocrații aceștia huliți de pesediștii care au condus județul timp de 26 de ani au deblocat proiectul, au emis ordinul de începere a lucrărilor și au plătit constructorului prima tranșă de bani.

Să te lauzi acum cu Centura Bacău după 12 ani în care ai condus județul și PSD-ul local fără ca această variantă ocolitoare să existe și totodată să mai și candidezi la Senat, asta înseamnă să fii PSD-ist de frunte.

Domnul Benea dă vina pe bloggeri de parcă noi, care descriem adevărata stare în care se află acest județ după 26 de ani de conducere PSD-istă, am purta vreo responsabilitate pentru defectuoasa administrație județeană pe care a dominat-o din toate punctele de vedere în ultimul deceniu.

Mai urmează să aflu că tot bloggerii sunt vinovați pentru lipsa de curaj a mahărilor politici locali de până acum. Mă refer la curajul acela de a pleca de la Bacău cu traista de voturi în spate, de a i-o pune lui Dragnea/Ponta/Hrebenciuc pe masă și de a cere bani și investiții pentru județul defavorizat pe care îl conduci.

La vremuri noi… tot ei. Mare grijă pe cine puneți ștampila pe 11 decembrie 2016!

vizita victor ponta bacau campanie prezidentiale-21

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *