Proiect UNICEF de peste 5,3 milioane de euro pentru 54.000 de copii săraci din județul Bacău

În august, spuneam că UNICEF, Norway Grants și Consiliul Județean Bacău vor semna un important contract de finanțare pentru un proiect care va poziționa Bacăul ca model pentru întreaga țară, prin care peste 54.000 de copii săraci și familiile lor vor beneficia de servicii sociale.

S-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute, în prezența premierului Victor Ponta, a lui Liviu Dragnea (vicepremier), Tove Bruvik Westberg (Ambasadorul Norvegiei), Rovana Plumb (Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) și Sandie Blanchet (reprezentantul UNICEF în România). Gazda acestora a fost Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Modelul „Incluziune sociala prin furnizarea de servicii sociale integrate la nivel comunitar” are în vedere peste 54.000 de copii vulnerabili si familiile lor, provenind din aproximativ 50 de comunitati băcăuane, ce vor beneficia de noi servicii sociale. Cu un buget de 5,3 milioane de euro, initiativa este finantata de Norway Grants (3,3 milioane de euro) si UNICEF (2 milioane de euro).

lansare proiect unicef bacau victor ponta-4

„Cred că acesta este cel mai important parteneriat pe care îl voi implementa în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Bacău. Nu poate fi comparat cu niciun alt proiect deoarece, în acest caz, ne adresăm copiilor defavorizaţi şi vulnerabili din comunitatea noastră. Felicitări UNICEF şi tuturor partenerilor de la nivel naţional, judeţean şi local care vor lucra împreună în beneficiul copiilor”, a declarat Dragoş Benea, Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

Pe baza experinţelor anterioare acumulate de UNICEF şi partenerii săi în intervenţii la nivel internațional, național și local, acest proiect propune testarea unui model de acordare de servicii comunitare integrate la nivelul judeţului Bacău. Serviciile vor fi în primul rând asigurate de către profesioniștii de la nivel local, respectiv: asistent social, asistent medical comunitar, mediator şcolar şi sanitar, la care se vor adăuga servicii de educaţie pre-şcolară şi şcolară incluzivă şi de calitate, toate sub coordonarea autorităţilor locale şi cu sprijin tehnic şi metodologic de la autorităţile judeţene.

lansare proiect unicef bacau victor ponta-9

Activitatea se va baza pe metodologii de lucru care vor aduce aceste servicii să lucreze împreună şi care vor folosi la maximum toţi partenerii de la nivelul comunităţii (autorităţi locale, organizaţii neguvernamentale, biserica etc). O atenţie specială se va acorda identificării timpurii şi prevenirii situaţiilor de risc la nivelul familiilor şi copiilor.

Este un proiect prin care încercăm, toți cei care putem să punem umărul, să realizăm ceea ce de fapt scrie și în Constituția României, că suntem un stat social, o țară în care nimeni nu e mai presus ca altcineva și în care toți cetățenii, în special copiii, au aceleași drepturi. Sunt de părere că România și Europa trebuie să fie o societate incluzivă, o societate în care să putem toți avea aceleași drepturi, a declarat Victor Ponta, Primul Ministru al României.

foto via UNICEF/ Radu Badoiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *