41 de posturi scoase la concurs în Primăria Bacău

Chiar dacă nu lucrez în primărie, mă simt dator, în spiritul transparenței pe care mi-am asumat-o anul trecut înainte de a deveni consilier local, să vă informez și despre posturile de execuție vacante care periodic sunt scoase la concurs în Primăria Bacău.

Nu de alta, dar avem nevoie în aparatul executiv de oameni bine pregătiți, selectați nu în baza carnetului de partid sau a pilelor, cunoștințelor sau relațiilor pe care le au, ci pe bune. Cu cât concurența e mai mare, cu atât cresc șansele ca aceste concursuri să fie corecte.

Care sunt concursurile în desfășurare la Primăria Bacău:

  • un post de inspector de specialitate II la Serviciul de implementare proiecte;
  • un post de consilier superior I la Serviciul tehnic investiții;
  • un post de consilier asistent I la Serviciul tehnic investiții;
  • un post de consilier superior I la Serviciul achiziții
  • două posturi de floricultor treapta IV la Secția spații verzi;
  • două posturi de floricultor treapta III la Secția spații verzi;
  • două posturi de de îngrijitor la Compartimentul Administrativ la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor;
  • 1 post de muncitor necalificat la Serviciul de gestioanare a câinilor comunitari;
  • 8 posturi de muncitor necalificat la Secția spații verzi;
  • 22 de posturi de muncitor necalificat la Secția salubrizare și igienă publică.

Detalii despre concursuri găsiți aici, aici, aici și aici.

posturi administratie publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *