Maternitatea Bacău a fost modernizată la standarde europene

Ca urmare a derulării unui program de modernizare finanțat atât cu fonduri europene, cât și cu bani de la Banca Mondială, noi, cetățenii județului Bacău, ne putem mândri cu una dintre cele mai moderne maternități din estul Europei.

Finalizarea întregului proces de modernizare a fost marcată joi, 21 iunie 2013, printr-un eveniment inaugural la care au participat, la invitația lui Dragoș Benea (președintele Consiliului Județean Bacău), europarlamentarii Daciana Sârbu, Cătălin Ivan și Minodora Cliveti, Nicolae Bănicioiu (ministrul Tineretului și Sportului), prefectul Claudiu Șerban, deputați și senatori de Bacău, dar și consilieri județeni.

maternitatea bacau 1

Investiția valorează 6.733.000 euro, suprafața modernizată fiind de aproape 10 000 mp. Aer curat, saloane moderne prevăzute cu grupuri sanitare proprii, paturi cu sistem de iluminat, buton de alarmă la pat și în grupul sanitar, aer condiționat în toată clădirea, 5 săli de operație cu aparatură de ultimă generație, iar lista dotărilor Maternității Bacău după modernizare poate continua.

De la înființare, 250.000 de copii s-au născut în Maternitatea Bacău. Astăzi, peste 4.000 de copii se nasc la Bacău.

„Pentru ei și pentru familiile lor, am adus Maternitatea Bacău la standarde europene. Am facut din acest loc un început pe care îl putem numi, cu toții, acasă. Asigurarea sănătății femeilor, a mamelor în special, ar trebui sa fie un obiectiv esențial al sistemului sanitar, corespunzător așteptărilor acestora, iar serviciile prompte și calitatea dotărilor să se integreze normelor europene și internaționale în materie de sanatate”, a spus presedintele CJ Dragoș Benea la inaugurare.

Dan Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență, a punctat că este timpul unei revoluții a resurselor umane, după modernizarea clădirii și a aparaturii. Pe bună dreptate. Condițiile ajută, contează enorm, însă calitatea serviciilor medicale nu poate fi asigurată decât cu personal bine instruit, personal pentru care sănătatea pacienților este obiectivul principal.

Foto via Aghiuță + Prefectura Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *