Instagrame #33 (Antalya 2016)

Ieri s-a terminat sejurul meu din Antalya, mai precis din Kizilot (zona Side), Turcia, unde în ultimele zile am încercat (am încercat măcar, ok?) să mă deconectez de toate și să îmi încarc bateriile pentru o jumătate de an în care îmi propun să inițiez multe proiecte la nivel local și, de ce nu, la nivel național pe zona de tineret. Am stat la Crystal Admiral Resort Suites & Spa și, ca niciodată, hotelul a fost plin de turci. N-o spun cu răutate, ci pur și simplu ca o constatare.

De obicei, majoritatea locurilor din aceste resorturi de pe coasta turcească a Mării Mediterene sunt ocupate cu luni bune înainte de ruși, germani, austrieci, englezi etc, numai că situația politică din acest an, frica de atentate și instabilitatea regională politică tot mai accentuată i-a făcut pe turiștii europeni să se reorienteze, iar agențiile să aibă în vizor și piața turcă.

Am călătorit cu mașina și acesta este și motivul pentru care prima fotografie e din Bulgaria, din zona Lesovo, foarte aproape de vama Hamzabeyli pe care o tranzităm de obicei. Drumul este foarte liber și bun, iar detalii despre el găsiți aici. Bulgaria am parcurs-o în 3 ore, iar în Turcia am avut probleme doar în zona Istanbul, unde intrarea este de obicei destul de aglomerată la bariere, unde se termină autostrada și începe centura metropolei. Apoi, toată coborârea spre sudul Turciei este amenajată ca în palmă, sub formă de drum expres, cu câte 2 benzi pe sens + bandă de urgență. Dar despre drum și alte particularități din Turcia vă voi povesti altă dată. La întoarcere am stat o noapte la Istanbul.

Așadar, pentru ediția 33 a instagramelor, vă las cu 10 dintre fotografiile pe care le-am pus în această vacanță pe Instagram: soare, mare, plajă, palmieri, turiști voioși, valuri etc. Am tras câteva cadre și cu DSLR-ul, mai ales în timpul plimbării pe mare cu șalupa, dar pe alea vi le voi arăta zilele viitoare.

1 bulgaria sunset lesovo

2 crystal admiral antalya 2016

3 crystal admiral antalya 2016

4 marea meditarana 2016

5 crystal admiral antalya 2016

6 crystal admiral antalya 2016

7 crystal admiral beach antalya 2016

8 crystal admiral antalya 2016

9 crystal admiral antalya 2016

10 crystal admiral antalya 2016

Următorul articol cu instagrame va fi probabil cu imagini de la Cluuuj. Cred că mulți dintre voi își dau seama de ce.

One thought on “Instagrame #33 (Antalya 2016)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *