Foto: Numai de bine despre Balul Bobocilor de la Vrănceanu

Vineri seară, Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” a deschis seria balurilor bobocilor în noul an școlar. A făcut-o cu brio, zic eu, iar mai jos voi argumenta de ce cred asta.

Pentru că sunt în Bacău și am avut ceva timp liber ieri seară, am dat o fugă până la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”, gazdă a evenimentului, și am tras câteva zeci de cadre.

balul bobocilor gheorghe vranceanu bacau 2013-7

De ce să n-o recunosc, m-am distrat copios. Am participat și am scris de la zeci de baluri până acum, însă puține au fost cel puțin la fel de legate și de coerente ca cel de aseară. Momentele artistice au fost foarte, foarte diverse și mă bucur că organizatorii și concurenții au făcut în așa fel încât să evite lălăiala continuă. Am văzut dans, actorie, pantomimă, numere de magie, muzică, folclor și multă relaxare. Și fete frumoase.

N-am fost în culise, însă, asistând la 45-50 de minute din bal, am plecat cu impresia că cei 7 candidați și cele 7 candidate la titlurile de mister, respectiv miss nu s-au aflat într-o competiție pe viață și pe moarte, ci și-au dat mâna și s-au ajutat reciproc pentru a oferi un spectacol bine pus în scenă, care să distreze și care, până la urmă să relaxeze publicul. Uite că generațiile astea din urmă reușesc să fie parcă mai tolerante și mai mature…

balul bobocilor gheorghe vranceanu bacau 2013-10

Am citit la colegul Mihai Costi că întrebările de la „Roata norocului” au fost interesante și destul de ancorate în realitate. Mea culpa, am ratat dis moment.

Aura Pânzaru a fost numele serii. A avut o rochie foarte frumoasă și o prezență aparte, așa că s-a ales cu vreo… 5 premii: Miss Vrănceanu 2013, Miss Talent, Miss Popularitate, Miss Junona, Miss Fotogenia. Nici Răzvan Murgu nu e departe, cu 4 distincții: Mister Vrănceanu 2013, Mister Fotogenia, Mister Junona, Premiul Quasi Pronti (pizza???).

Miss Vrănceanu 2013:

  • locul I – Aura Pânzaru;
  • locul II – Alexandra Bacoiu;
  • locul III – Alessia Istrate;

Miss Popularitate: Aura Pânzaru

Mister Vrănceanu 2013:

  • Locul I: Răzvan Murgu
  • Locul II: George Pojescu
  • Locul III: Vlad Popa (ăl’ mai mic, nu presidentul de la Interact)

Mister Popularitate: Vlad Popa

balul bobocilor gheorghe vranceanu bacau 2013-4

Miss & Mister Fotogenia – Panzaru Aura & Murgu Razvan
Miss & Mister Talent – Panzaru Aura & Pojescu George
Premiul Quasi Pronti – Murgu Razvan
Premiul Special Sephora – Alexa Lavinia
Miss & Mister Interact – Istrate Alessia & Vlad Popa
Miss & Mister Junona – Panzaru Aura & Murgu Razvan
Miss & Mister Adi Chirila – Zaharia Amalia & Faraonu Ionut

Bravo, copii! Mi-a plăcut. Ferdinand, mingea e la voi în teren pe 1 noiembrie! Programul balurilor îl găsiți aici.

4 thoughts on “Foto: Numai de bine despre Balul Bobocilor de la Vrănceanu

  1. Haideti mei iar incepeti cu „se plateste balul”? de unde pana unde mentalitatea asta asa obtuza?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *