Emil Boc si cativa ministri sunt la Bacau

Emil Boc a sosit aseara in Bacau si nu s-a cazat la  hotel, cum o facea pana nu demult, ci la Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu”. Daca nu gresesc, aici dormea Ceausescu atunci cand venea in Bacau. Intr-adevar, conditiile sunt bune, curtea mare, liniste berechet, numai ca din punct de vedere al asigurarii pazei si protectiei este un obiectiv dificil. Costa mult, dar cui ii pasa?

Mass-media stia pana aseara ca premierul vine la Bacau pentru campania electorala din interiorul PDL, insa era imposibil ca agenda lui Boc sa nu cuprinda o taiere de panglica si o plantare pe un deal izolat, protejat fiind de ochii lumii. Emil Boc a strans la Bacau destui ministri si oameni importanti din partid pentru a umple un microbuz. Dupa ce cred ca aseara s-au „sprituit” la Centrul de Cultura, azi dimineata s-au urcat cu totii in microbuz si au mers in localitatea Chetris din comuna Tamasi pentru a inaugura Centrul Social „After School”.

Trei cruci, tot atatea rugaciuni, doua discursuri si un mic tur al noului centru social din mijlocul campului, si gata inaugurarea. Urmatoarea oprire a fost pe un deal spre Horgesti. Ce s-a intamplat acolo veti vedea putin mai tarziu, cand veti avea ocazia sa ii vedeti pe majoritatea dintre PDL-istii enumerati mai jos participand la o actiune de un populism desantat.

Emil Boc, Daniel Funeriu, Gheorghe Flutur, Ioan Oltean, Valeriu Tabara, Anca Boagiu sunt o parte dintre cei care se afla astazi in Bacau. Acestora li se adauga senatorul Gabriel Berca si prefectul Constantin Scripat. Premierul va sustine in jurul orei 13:00 o conferinta de presa, la Centrul de Cultura George Apostu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *