Echipa ID Fest pregătește în cadrul Training Camp ediția cu numărul 14 a festivalului

Unul dintre cele mai dragi mie evenimente ce au loc în Bacău este fără îndoială Ingenious Drama Festival, un eveniment cultural anual pregătit de și pentru adolescenți. ID Fest ajunge anul acesta la ediția cu numărul 14 și va aduna la Bacău în luna iulie zeci de tineri pasionați de teatru din toate colțurile țării.

Dat fiind faptul că programul festivalului include și workshop-uri și activități incitante dedicate participanților, pregătirile pentru Ingenious Drama Festival 2013 au început încă din toamnă. Așa a apărut necesitatea unei simulări a festivalului. Aceasta se desfășoară în aceste zile la Slănic Moldova (22-24 martie 2013) și poartă emblema celui de-al VI-lea Training Camp.

Ingenious Drama Festival Training Camp 2013

În această tabără, organizatorii participă la diferite ateliere alături de tot staff-ul sau pe grupe, în funcție de departamentul din care fac parte (ITS, Magazine, Advertising, Production, Logistics și Creative). Faptul că ajung să se cunoască mai bine și să lucreze împreună ajută echipa să devină un adevărat întreg solidificat. Aflată la a VI-a ediție, tabăra de pregătire este un avantaj esențial care îmbină munca în privința dezbaterii ideilor pentru festival cu distracția caractertistică I.D. Fest-ului.

 

Echipa lucreză la organizarea excursiei în care coordonarea vine din partea unor foști membri, acum având rolul de traineri. La întoarcere, I.D. Fest va fi cucerit cu siguranță un nou teritoriu, care se va îndrăgosti de idei, de concept, de festival în sine ca și expresie a artei. – Echipa ID Fest

Anul trecut am asistat la toate piesele din cadrul Ingenious Drama Festival. Am scris 23 de articole, am realizat peste 1 300 de cadre și am făcut peste 18 montaje video. Există șanse mari ca și anul acesta să fiu partener media al ID Fest, iar eu îmi propun să reprezint, ca în fiecare an de altfel, unul dintre partenerii activi și implicați.

Searching for IDentity ID Fest 2012 (25)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *