Prima ședință din 2018 a Consiliului Local al municipiului Bacău din care fac parte ca independent are loc mâine, de la ora 9:00, la Centrul de Afaceri și Expoziții, fiind o întâlnire extraordinară convocată de primar care inițial cuprindea 4 puncte. Între timp au mai apărut alte 3 proiecte anunțate „peste ordinea de zi”, deci lista subiectelor care vor fi dezbătute și în cele din urmă supuse votului mâine are acum 7 elemente.
Așa cum v-am obișnuit încă din iunie 2016, am analizat atent proiectele și le-am rezumat astfel încât voi, cei care sunteți interesați de aceste decizii care vizează întreaga comunitate locală băcăuană, să le înțelegeți.
Ce vom discuta și vom vota la ședința de mâine, 12 ianuarie 2018:
- 1. delegarea gestiunii indirecte a serviciilor de administrare a domeniului public și privat de interes local către SC Societatea de Servicii Publice Municipale SA, prin negociere directă;
După ce a picat la vot în ultima ședință din 2017, acest proiect este introdus din nou de primarul Necula pe ordinea de zi, în speranța că va reuși ceea ce se pare că urmărește de multă vreme, dacă nu cumva încă de la începuturile acestei societăți: să pună domeniul public și privat ale orașului direct în brațele SC SSPM Bacău SA. Am mai scris ce ar însemna adoptarea acestui proiect: apariția unei primării paralele, comercială, care va da mult mai puțină socoteală în fața cetățenilor pentru banii publici pe care deja îi consumă prin activitățile pe care cică le desfășoară. Ne-a spus SSPM Bacău ce a făcut cu cele 2 milioane de lei primite la înființare? Nu, iar pentru asta i-am dat în judecată.
Sunt foarte multe exigențe legale din domeniul transparenței decizionale pe care SSPM în momentul de față nu le respectă, iar până când această societate nu își pune în ordine aceste lucruri, eu nici nu mă gândesc să dau curs propunerii primarului. În principiu, ideea de a delega anumite servicii publice este una care poate ajuta orașul, însă aceasta trebuie pusă în practică cu o societate comercială transparentă, deschisă, care să dea socoteală la orice oră în fața Consiliului Local.
- 2. aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar din municipiul Bacău pentru anul școlar 2018-2019;
- 3. completarea HCL nr. 467/2017 prin care s-au aprobat taxele locale care constituie surse de venit ale bugetului local pentru anul 2018 cu două anexe privind parcările și Cimitirul „Sărata II”;
Dacă proiectul privind delegarea gestiunii domeniului public și privat ar fi fost aprobat la ședința trecută, parcările și cimitirele ar fi ajuns în administrarea Societății de Servicii Publice Municipale (SSPM) Bacău SA. Cum propunerea a fost respinsă de către Consiliul Local, acestea rămân la primărie, motiv pentru care acum trebuie aprobate și taxele aferente anului 2018.
- 4. mandatarea împuterniciților în AGA Thermoenergy Group SA să garanteze suma de 4.780.566 lei reprezentând datorii către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, acestea putând să facă obiectul unei eșalonări la plată.
Acordul cu ANAF prevede că perioada de eșalonare este de 60 de luni, dobânda datorată pe perioada eșalonării ridicându-se la 898.302 lei. De asemenea, sechestrul asigurator asupra bunurilor societății Thermoenergy va acoperi suma totală majorată cu 16%, deci valoarea acestuia va fi 6.443.759 lei.
- 5. emiterea unui acord de vecinătate favorabil domnului Grigoraș Viorel pentru obținerea unei autorizații de construire pentru o clădire de locuințe colective cu spații comerciale în str. Nicolae titulescu nr. 6, lângă imobilul C2 – Căminul Colegiului Economic “Ion Ghica”;
- 6. emiterea unui acord de vecinătate favorabil domnului Constantinescu Dumitru și doamnei Constantinescu Ioana-Lăcrămioara pentru obținerea unei autorizații de construire în vederea refuncționalizării, consolidării, mansardării și extinderii unei clădiri existente, situată în str. Letea nr. 17, astfel încât să fie transformată în spital, policlinică și cămin de bătrâni. Acest obiectiv se află în vecinătatatea imobilului C3 – clădire școală, corp B – Laborator chimic atelier mecanic;
- 7. modificarea Regulamentului privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, în sensul modificării cuantumului renumerației brute orare la 11,4 lei/oră, ca urmare a creșterii salariului minim garantat.
Documentațiile complete ale proiectelor de hotărâre le găsiți aici. Vă reamintesc că întâlnirile Consiliului Local sunt publice și au loc la Centrul de Afaceri și Expoziții. Mai precis, în a doua clădire de la dreapta la stânga, la etajul 1. Repet, absolut toate ședințele sunt publice și deschise cetățenilor. Ședințele comisiilor au avut loc astăzi.
Întrebări, sugestii, lucruri care ar trebui adăugate, modificate sau spuse privind aceste proiecte?
De ce a fost vot secret? Exista vreo norma care obliga la vot secret sau pur si simplu a fost mai convenabil?
Asa au vrut ei. Ca sa le iasa schema cu Ilie Birzu. Eu sunt aproape convins ca el e cel care a dat cel de-al 16-lea vot.