Se caută peisagist și doi dispeceri la Primăria Bacău! Concursurile tocmai au fost lansate, iar detaliile pentru înscriere le găsiți pe site-ul instituției: condițiile, fișa postului și legislația care trebuie studiată pentru examen.
1. Inspector de specialitate I A în cadrul Secției Spații Verzi din cadrul Direcției Salubrizare Agrement Parcuri.
Printre altele, arhitectul peisagist/inginerul horticultor cu specializarea de peisagist ne va ajuta să amenajăm spațiile verzi din oraș (de la stadiul de proiect, stabilirea necesarului și până la execuție) și va da o direcție estetică clară și fundamentată tehnic pentru întreținerea tuturor suprafețelor verzi ale orașului, inclusiv a parcurilor și a spațiilor dintre blocuri.
2. Inspector de specialitate II S în cadrul Compartimentului Dispecerat – al Serviciului Tineret și Informare Cetățeni – 2 posturi.
Cei doi inspectori își vor desfășura activitatea în cadrul Centrului de Informare pentru Cetățeni și vor furniza informații și îndrumare tuturor băcăuanilor cu privire la activitatea instituției în toate aspectele, preluând totodată problemele pe care cetățenii le ridică în ceea ce privește domeniul public și serviciile publice oferite.
Concursurile sunt deschise tuturor celor care îndeplinesc condițiile legale menționate în cele două anunțuri și se vor desfășura 100% transparent, astfel încât toți cei interesați să aibă șanse egale. Sperăm să primim cât mai multe aplicații. Succes tuturor!