Căsuțe de lemn de închiriat în Parcul Catedralei pe perioada sărbătorilor de iarnă

Municipiul Bacău închiriază, pe perioada sărbătorilor de iarnă, în Parcul Catedralei, 20 de căsuțe din lemn pentru cei care doresc să desfășoare activități comerciale. Anunțul a fost publicat ieri, 6 decembrie 2016, iar potențialii beneficiari sunt așteptați la Compartimentul Autorizare Activitate Economică și Transport de la parterul Primăriei Bacău.

Conform HCL 245/2015 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice pentru comerț ambulant este de 3 lei/mp/zi. Cum fiecare căsuță are o suprafață de 6,25 mp (2,5 x 2,5), taxa zilnică pentru fiecare comerciant ar fi de 18,75 lei. Acestei chirii i se adaugă taxa de autorizare de 116 lei.

Aceste căsuțe de lemn au fost achiziționate și au intrat în inventarul municipalității ca urmare a unei alocări bugetare de 158.000 de lei pe care am votat-o în Consiliul Local Bacău la ședința extraordinară de pe 8 noiembrie 2016.

Să vedem, să vedem ce-o să iasă! 🙂

Foto: Bucharest Christmas Market 2015

bucharest christmas market 2015-7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *