Nici nu mai are rost să trec în revistă cât de mult s-au lăudat unii sau alții, de la prim-miniștri la șefi locali, cu demararea lucrărilor la varianta ocolitoare a municipiului Bacău sau, mai bombastic, cu termene care mai de care mai optimiste în privința finalizării acestui obiectiv atât de important pentru Bacău, dar și pentru șoferii care ne tranzitează zilnic municipiul, de altfel deloc puțini.
Am scris sute de rânduri despre această investiție fără de care, așa cum am spus și azi pe Facebook, e greu să ne gândim cum rezolvăm problemele de trafic din Bacău. Multe dintre textele mele se referă la lipsa finanțării europene, fapt confirmat la finele anului trecut atât de CNADNR, cât și de Ministerul Fondurilor Europene. Fiind zilele astea la București, m-am întâlnit cu o sursă care mi-a relatat această problemă. De asemenea, același lucru este scos în evidență și pe noul site al CNADNR.
2019 + schimbare sursă finanțare
Cei de la compania de drumuri și autostrăzi au făcut niște hărți foarte interesante privind stadiul în care se alfă diverse obiective de investiții demarate de ei, iar la capitolul „variante de ocolire în execuție” apare un punct albastru în dreptul Bacăului. Dând click pe el, veți avea surpriza să aflați că termenul de finalizare a fost prelungit: noiembrie 2019. Dar ce avem noi la explicații? „Contract suspendat pentru schimbare sursă finanțare”.
Deci nu, nu sunt de vină nici turcii aduși de Ponta, nici localnicii care nu-și iau porumbul de pe câmp. Ritmul lent în care se fac exproprierile și se produce descărcarea arheologică denotă faptul că aceste întârzieri ascund de fapt ceea ce le spun celor care mă urmăresc de mai bine de un an de zile: nu există finanțare! Centura Bacău făcea parte din Autostrada A7, dar cum aceasta a sărit cel puțin momentan din schema numită masterplan și Uniunea Europeană este mai degrabă interesată de conexiunile cu Republica Moldova (ce ți-e și cu geopolitica asta…), era de așteptat să avem probleme cu finanțarea. Dacă n-am făcut-o pe POS-T 2007-2013, acum se încearcă fazarea ei pe noul POIM 2014-2020.
Vă voi ține la curent cu ce se întâmplă privind Centura Bacău. Puteți arunca un ochi și pe pagina de Facebook pe care o gestionez tocmai pentru a informa corect cetățenii și pentru a combate zvonurile mincinoase pe care unii sau alții le lansează pentru a-și acoperi de fapt incompetența dovedită în ultimii ani în ceea ce privește marile investiții din Bacău.
Fotografie realizată între Sărata și mun. Bacău, exact pe unde ar trebui să treacă tronsonul vestic dintre DN11 și DN2 al Centurii Bacău.