Dacă nu voi, elevii, atunci cine?

În aprilie, câștigam Conferința studențească anuală „CONSTANT” cu un studiu despre transparența și consultarea cetățenilor în administrația publică locală. Spuneam acolo că instituțiile publice de la nivel local sunt în continuare reticente la utilizarea mijloacelor moderne în comunicarea cu cetățenii și că e nevoie de programe de formare pentru dezvoltarea competențelor funcționarilor publici în acest sens….

Citește

Consiliul Elevilor, încotro? Ministerul Educației, depășit de situație?

Ce se întâmplă, oare, cu structura în care am aflat ce este spiritul civic și implicarea în comunitate? La doi ani de când am încheiat socotelile oficiale cu Consiliul Național al Elevilor, în care am investit enorm și am luptat pentru interesele elevilor, tind să mă delimitez de această organizație din cauza ilegalităților care se comit la vârful…

Citește

Alegeri în licee. Din nou. Candidați!

E începutul anului școlar, iar lupta de afirmare între elevi se ascute din nou. Nu numai în clase și la baluri, sper eu, ci în primul rând la alegerile pentru funcțiile de reprezentanți ai elevilor în licee. Alegerile pentru Consiliile Școlare ale Elevilor vor avea loc la sfârșitul lunii octombrie. Până atunci, elevii dornici de implicare trebuie să își…

Citește

Cele mai tari afișe din campania electorală ce se desfășoară în licee

Elevii, profesorii și directorii sunt sigur că au observat-o: săptămâna aceasta, în liceele din toată țara este campanie electorală. Elevii care vor să își reprezinte colegii și care candidează pentru funcțiile din Consiliile Școlare ale Elevilor încearcă, sub diferite forme, să se promoveze și să îi convingă pe ceilalți că merită să fie votați săptămâna…

Citește

Au mai rămas 9 ore!

Doar 9 ore mai au la dispoziție elevii din toată țara pentru a-și depune candidatura pentru Consiliul Școlar al Elevilor, o structura prezentă în fiecare liceu din România și care are ca scop reprezentarea tuturor elevilor din fiecare instituție de învățământ preuniversitar. Candidați, nu-i lăsați pe alții să decidă pentru voi!

Citește