Orizonturi noi. De ce nu candidez și de ce simt nevoia unei schimbări

Se spune că din șapte în șapte ani corpul, mintea și sufletul nostru trec printr-o schimbare. În ultimii 8 ani am muncit și am sacrificat multe lucruri pentru Bacău, întâi în mandatul de consilier local independent și mai recent ca viceprimar.

Uitându-mă în urmă, sunt recunoscător pentru toată încrederea primită din partea tuturor celor care m-ați susținut, m-ați votat și ați pus umărul la schimbările semnificative pe care le-am făcut la nivel local în special pentru pentru tineri, pentru educație, pentru mediul înconjurător, pentru mobilitate urbană.

Va veni și raportul de activitate al acestor ani de experiență politico-administrativă și urmează să vă spun și ce am de gând să fac(em) concret în continuare la nivel local.

Însă până atunci vreau să fie foarte clar pentru toată lumea că nu voi candida la alegerile parlamentare de anul acesta din motive personale, profesionale, dar și politice.

Personal: pentru că simt că am nevoie de o schimbare, de altceva, de activități care să mă facă mai optimist decât sunt în prezent când mă gândesc la ceea ce ne înconjoară. Plus că familia mea, băiețelul meu au nevoie de mine, de implicarea mea, de atenția mea.

Profesional: deoarece mă consider suficient de pregătit și am destulă experiență cât să pot avea un impact mai mare din afara mediului politic. Atât pentru schimbările din societate, cât și pentru subiectele care trebuie abordate în comunitate. În prezent chiar am ajuns la concluzia că putem ajuta mai mult așa decât într-un mediu politic super controlat și aranjat.

Politic: la momentul la care vorbim, simt că în politica de la noi nu este loc pentru oameni corecți, neșantajabili, care țin la valorile lor, care spun ceea ce cred și care acționează în consecință. Alții o fac, dar eu să tac și să înghit mizerii nu pot.

Asta nu înseamnă că mă dau bătut sau că abandonez. La orizont văd ceea ce cred că este șansa noastră, a tuturor: să ne concentrăm pe construirea de comunități civice active, să încurajăm asociativitatea și să susținem mai mult oamenii curajoși care se bat cu sistemul corupt și care reacționează la faptele ordinarilor. Acestor lucruri voi încerca să mă dedic în următorii ani.

Mulțumesc tuturor!

One thought on “Orizonturi noi. De ce nu candidez și de ce simt nevoia unei schimbări

  1. Mergeti in sectorul privat si de acolo sa trageti semnale de alarma.As fi foarte curios sa vad cum veti reactiona la toate presiunile institutiilor statului ,care nu vad decat hoti,evazionisti .As vrea sa vad cum poti sti toate LEGILE tarii si ale UE. Un atreprenor in Romania este ca un sofer care se trezeste dimineata cu toate semnele de circulatie schimbate.Iar cand reusesti sa ajungi la intersectie vei vedea ca este interzis si la stanga si la dreapta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *