Că noi, românii, în general nu avem cultura responsabilității față de cei de lângă noi, față de comunitate, nu este vreo noutate. Din păcate, mai avem până să ne dăm seama că soluția pentru a trăi bine pe termen lung este să începem să ne gândim la impactul pe care îl pot avea acțiunile noastre pentru cei din jur.
De vreo doi ani de zile, în România se înalță lampioane. Fie că-i vorba de un majorat, o nuntă, o zi de naștere, fie de o înmormântare, o lansare de smartphone sau de cumpărarea unei biciclete, lampioanele zburătoare sunt acolo, în meniu.
Totuși, puțini dintre cei care practică treaba cu lampioanele realizează care sunt riscurile torțelor (chiar sunt niște torțe!) pe care le lansează pe cer. Să nu credeți că lampioanele se duc spre cosmos, ci cad undeva, după doar câteva minute de zbor. Chestia aia drăguță care face gagicile să lăcrimeze de emoție se poate transforma foarte ușor într-o minge de foc care aprinde o casă, o fabrică, o mașină, un bloc, o pădure etc. Exemple sunt destule (unu, doi).
Imaginile de mai jos le-am surprins zilele trecute în centrul Bacăului, unde doi amorezi sărbătoreau probabil un an de când au câine și n-au putut să marcheze momentul decât prin lansarea unui lampion care:
- era cât pe ce să ardă buruienile de lângă Teatrul de Animație;
- era cât pe ce să atingă un stâlp de iluminat;
- era cât pe ce să rămână prins între niște cabluri;
- a căzut într-o zonă populată.
Mai departe nu știu ce s-a întâmplat, dar știu ce am făcut eu. Nu pot să tac când văd lucruri de genul ăsta. M-am dus la cele două persoane și le-am spus frumos că… „sperăm să nu ardă nimic, nu?”. S-or fi prins că ceea ce au făcut e total iresponsabil sau trebuia să fiu mai direct?
Bonus: puncte de vedere oficiale privind lansarea lampioanelor zburătoare.
Chiar nicaieri, nu numai in oras. Nici padurile nu se simt prea bine.
Sa nu uitam ca este si aeroport acolo… poate pare surprinzator dar le incurca sau chiar le poate cauza mari, foarte mari probleme daca intra un lampion la motor…
Sugerez tuturor bloggerilor sa posteze astfel de articole, sa distribuim, pentru ca pot aparea adevarate probleme daca o tinem tot asa.
Interesant ca inca nu s-a confirmat niciun incendiu din aceasta cauza … La un eveniment la care se lanseaza sute de lampione, ar trebui sa fie macar un incident raportat!
Si intr-adevar, nu se pierd in cosmos, dar vor reveni pe pamant atunci cand nu mai au sursa de caldura, deci cand se stinge ‘torta’.
@ Autor: Ai incercat vreodata sa lansezi un lampion? Ai vazut cat de greu se aprinde si cat de usor se stinge? Si, cel mai important, ai recuperat vreodata un lampion revenit pe sol ??!!
Eu pot raspunde cu DA la toate aceste intrebari si, bazat pe constatarile personale, nu imi fac prea multe griji cu lampioanele …
Ca sunt tampiti peste tot nu este nicio indoiala, dar mai simplu dai foc la o casa cu un horn infundat decat cu un lampion, iar despre o padure ce sa mai vorbim … daca ia foc de la un lampion atunci era gata sa se aprinda spontan, dar mai probabil ar fi sa fi trecut pe acolo niste gratargii …