Gală da, premii ba

Astăzi, primarul Cosmin Necula ne-a lămurit și ne-a dezvăluit viziunea sa monumentală pe care o are despre recunoașterea meritelor tinerilor din Bacău – Capitala Tineretului din România.

Stați liniștiți, nu mi-a răspuns la interpelarea pe care i-am adresat-o în urmă cu 3 săptămâni pe această temă, ci a făcut o scurtă declarație către Deșteptarea: Primăria Bacău va organiza o gală a învățământului și anul acesta, dar „fără plicuri”. Gală fără premii.

Astfel, elevii, studenții și profesorii cu rezultate deosebite nu vor fi premiați cu bani. Cică bursele municipale ar fi suficiente, spune întâiul cetățean al orașului Bacău. Așadar, din orgoliul de a nu continua un program lăudabil al fostului primar Stavarache, administrația PSD ne propune o formă fără fond: o gală fără premii pentru tinerii noștri premianți.

Bine că ați dublat fondurile pentru asistență socială în bugetul propus pe 2017 (de la 12,3 la 24,9 milioane lei)…

Ce nu a luat însă în calcul primarul este HCL nr. 323/2013 privind aprobarea Regulamentului de acordare a premiilor elevilor, studenților și cadrelor didactice din unitățile de învățământ din municipiul Bacău care obțin rezultate deosebite în activitatea desfășurată pe parcursul unui an școlar/universitar. Această hotărâre obligă executivul să acorde premii tinerilor și profesorilor care excelează în disciplinile enumerate în document. Dacă executivul condus de primarul Necula mi-ar fi luat în serios interpelarea, ar fi aflat asta.

Au trecut deja 3 săptămâni de când am formulat interpelarea, dar primarul Bacăului se pare că a refuzat să îmi răspundă dacă și când are de gând să continue premierea elevilor, studenților și profesorilor cu performanțe notabile. În acest sens, îi voi solicita prefectului să îl amendeze pe primar pentru încălcarea regulamentului Consiliului Local. El avea obligația de a-mi răspunde în 10 zile. Și nu îmi făcea mie vreun serviciu, ci acestor tineri care așteaptă un simplu răspuns, nu să fie duși cu zăhărelul. Nu ne jucăm.

Cât despre premierea elevilor, studenților și profesilor, dacă primarul nu are de gând să pună în aplicare legea, este foarte posibil ca asociațiile reprezentative ale tinerilor să îl acționeze în instanță cu obligația de a face. Adică să fie obligat de o instanță să pună în aplicare o hotărâre a Consiliului Local, organism care, așa cum se vede, a început să nu îl mai ia în seamă, apucând-o serios pe calea baronelii.

cosmin necula dezbatere cje bacau-1

2 thoughts on “Gală da, premii ba

  1. Pentru ca publicatia aservita ,desteptarea, nu a publicat comentariul meu, iti voi raspunde aici, ca: Primarul o sa-ti raspunda atunci cand va avea sfatuitori competenti, care sa-l invete ca trebuie sa aiba deschidere catre toata comunitatea. Atunci cand consilierii personali si directorii incapabili, nu vor mai avea interese personale si nu vor mai fi pusi doar pe capatuiala (vezi afacerea patinoarul)! Si bineinteles cand vor fi schimbati si vor fi numiti altii! Atunci cand in primarie va functiona prin hotararea cl biroul de evenimente, care va gestiona cu seriozitate si calificare (nu cum se practica acum, mici si bere) toate manifestarile dintr-un an. Atunci cand primarul va intelege ca se afla la primarie, sa faca, nu sa nu faca! Dictatura si baroneala, de care spui, nu il va duce decat intr-o directie, la puscarie! Terezeste-te Cosmine! Mai ai 3 ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *