Aseară am tras tare și am reușit să revin în Bacău exact la fix pentru ceremonia de deschidere a ID Fest 2016, Festivalul Național de Teatru pentru Tineri aflat la ediția cu numărul 17.
Mă rog, ceremonie e mult spus. Termenul e în total dezacord cu atmosfera chill pentru care sute de tineri se afișează zilele acestea la teatru.
Vă las cu fotografiile pe care le-am făcut la deschidere, căci cu detaliile despre ID Fest 2016 v-am bătut la cap destul. Aveți aici: programul, aprobarea susținerii de la Consiliul Local, participanții, de ce trebuie sprijinit acest festival etc.
În măsura în care timpul îmi va permite, voi participa și eu, ca în fiecare an, la spectacole. Intrarea este liberă, atmosfera e super, așa că zilele acestea chiar nu aveți voie să vă plângeți că „nu e nimic de făcut în Bacău”. Totuși, sunt 250 de tineri din toată țara, aici, în Bacău, ce încearcă să dea tot ce-i mai bun din ei pe scena Teatrului Municipal Bacovia!
P.S.: prezentatorii acestei ediții sunt Sarah Temea și Paul Bârgăoanu.
si tu ce ai de castigat ca i-ai sustinut si ai militat pentru finantarea festivalului?
Stimă și respect.
Nu, pe bune, ce-i cu întrebarea asta? 🙂
Trebuie să am neapărat „ceva de câștigat” ca să fac lucruri bune pentru tineri, pentru comunitate?