Ce am făcut până acum pentru Bacău

V-am spus deja de ce candidez la Primăria și Consiliul Local Bacău, v-am descris și principiile mele din această campanie electorală, iar astăzi vă voi vorbi pe scurt despre lucrurile pe care le-am făcut în Bacău din postura de blogger, reprezentant al elevilor în liceu și activist civic la facultate.

În această perioadă eu nu am de gând să mai fac sau să demonstrez lucruri pentru că ceea ce am de spus se bazează pe ceea ce am făcut până acum.

În schimb, voi încerca să comunic cât pot eu de bine inițiativele pe care le-am avut în toți acești 9 ani de blogging și activism cetățenesc. Sunt, cred eu, destule dovezi care să vă arate că m-am luptat pentru rezolvarea unor problemele la nivel local și că mereu am fost de bună credință, chiar și atunci când i-am criticat dur pe cei care încă ne conduc.

Pe ceilalți candidați probabil îi vedeți și voi. 4, 8 sau, mai rău, 12 ani de zile n-au făcut mare lucru, au stat pe banii noștri, și-au pus la punct afacerile, și-au îmbogățit familiile, n-au comunicat cu noi, n-au venit să ne consulte, ba mai mult ne-au trântit ușa în nas și nu ne-au ascultat când am avut ceva de spus, iar acum vin să bată la ușa noastră ca să ne păcălească cu fel de fel de povești sau semi-realizări de ultimă sută de metri. Îi știți, nu mai are rost să le menționez numele. Treaba asta nu mai ține!

Suficient despre ei. Acesta sunt eu:

Chiar dacă am 23 de ani, dețin o vastă experiență în ceea ce privește reprezentarea cetățenilor și implicarea în comunitate. Sunt și voi rămâne un critic constant al tuturor politicienilor care au adus Bacăul în starea nu tocmai fericită de azi, indiferent de calitatea pe care o voi avea după alegerile din 5 iunie. Nu mai pot sta pe margine!

De 9 ani de zile spun lucrurilor pe nume pe Kristofer.ro, blog citit săptămânal de mii de băcăuani și premiat în cadrul concursului național RoBlogFest. În tot acest timp, am publicat mii de articole atât despre problemele din orașul nostru, cât și despre lucrurile frumoase din Bacău.

Cristian-Ghinghes-martie-2013

Am fondat Asociația Divanul AdBlog, în cadrul căreia am realizat și gestionat proiectul Bacau360.r0 – turul virtual al județului Bacău, din dragostea pentru fotografie și pentru lucrurile frumoase care ne înconjoară. Bacăul chiar are potențial!

În liceu am fost ales de către colegii mei din tot județul în conducerea Consiliului Județean al Elevilor Bacău, poziție din care în 2011, la doar 18 ani, am obținut Premiul I la Concursul Național de Proiecte de la Tulcea pentru o inițiativă prin care am reușit să scoatem magazinele de etnobotanice, la nivel local, în afara legii. Apoi, la facultate, am fost ales să îmi reprezint colegii în senatul universității și în consiliul facultății ca să apăr și să reprezint interesele studenților.

Fiind pasionat de ciclism, am inițiat Băcăuanii vor piste pentru biciclete, demers în urma căruia am strâns mii de susținători pentru realizarea de infrastructură dedicată bicicliștilor. La începutul anului 2016, prin presiune publică, am convins Primăria Bacău să prevadă în buget bani pentru realizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) – condiție obligatorie pentru atragerea de fonduri europene până în 2020, în vederea realizării de parcări supraterane, piste pentru biciclete, pasaje pietonale sau a achiziționării de autobuze electrice. În 2012 am câștigat o competiție a Comisiei Europene prin care am arătat Uniunii Europene lucrurile care pot face din Bacău un oraș verde.

cristian ghinghes kristofer portavoce 2015 mars biciclisti

Noi avem multe drepturi, numai că, fără implicarea noastră, acestea nu ne-ar fi recunoscute și acordate la nivel local. Câteva exemple:

  • După 10 ani de nerespectare a Legii tinerilor 350/2006, organizațiile non-guvernamentale de tineret au, începând de anul acesta, fonduri pentru activitățile lor: 300.000 lei la nivelul municipiului și 400.000 la nivelul județului. Am primit aceste alocări bugetare abia după ce, în calitate de monitor pe Bacău al Consiliului Tineretului din România (CTR), împreună cu alte 20 de asociații locale ale tinerilor, am pus presiune pe autoritățile locale, am făcut scandal și ne-am cerut drepturile;
  • În 2015, după mai multe plângeri și demersuri personale, am marcat o victorie cetățenească ce constă în eliminarea taxei abuzive de 5 lei/pagină pe care Primăria Bacău o percepea cetățenilor care solicitau informații sau documete publice în baza Legii 544/2001.
  • Toamna trecută, alături de Asociația Elevilor din Bacău, am reușit deschiderea terenurilor de sport din cadrul școlilor și liceelor din Bacău pentru elevi și studenți, după orele de curs, așa cum stipula o hotărâre a Consiliului Local (172/2009) care nu era respectată de către instituțiile de învățământ din municipiul Bacău. Ca răsplată, am fost premiați de către Ce-Re cu un premiu în cadrul Galei Premiilor Participării Publice 2016.

ghinghes cristian proiect terenuri sport

Dacă vă place ce am făcut în toți acești ani pentru Bacău din societatea civilă, credeți în mine și vreți să dăm împreună un semnal, vă aștept alături de mine! Primul pas e strângerea celor peste 1.700 de semnături de susținere necesare, iar eu am mare nevoie de ajutorul vostru în acest sens. Mulțumesc!

#bacau2016 – altcineva, cineva nou!

3 thoughts on “Ce am făcut până acum pentru Bacău

  1. Bravo Cristian! Te admir pentru curajul de care dai dovadă în lupta pe care o duci. Îmi pare rău că nu sunt din municipiul Bacău (deşi imi petrec majoritatea timpului în oraş) ca să te pot vota. Ai terminat facultatea de administraţie publică deci după parerea mea te califici şi din punct de vedere al studiilor pentru această funcţie. Îţi doresc să ai mult succes şi să nu te abaţi de la principiile pe care ţi le-ai format sau însuşit. Să nu uiţi că indiferent de rezultat trebuie să lupţi în continuare pentru BACĂU!

  2. Asa cum ti-am zis si alaltaieri cand ne am vazut pe strada, te sustin si te votez!! Felicitari pentru tot ce faci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *