Zilele trecute, când am fost la București pentru a da ultimul examen din acest an de master, m-am nimerit cu niște foști colegi în mijlocul unei discuții despre bijuterii, nunți, botezuri, cadouri și așa mai departe.
Niciodată nu am stat să mă gândesc foarte mult la un cadou, asta pentru că mereu am ales lucruri sugestive, cu personalitate, deci nu este un domeniu care mă dă pe spate. Totuși, am plecat urechea la discuție pentru că aceasta a alunecat exact în zona aia pe care tinerii mei părinți o „rezolvaseră” deja la vârsta mea și pe care deocamdată eu o privesc cu amuzament: măritișul.
Fetele vorbeau, evident, de inele de logodna, iar noi, băieții, băteam câmpii cu grație despre felul în care am vrea să ne petrecem ultimele zile de burlăcie. Știți ce le-am spus eu? Știu, e previzibil pentru unii și exotic pentru alții: să merg la un festival de muzică trance din Europa de Vest și/sau să plec la mare sau la munte, cu bicicleta, alături de grupul de prieteni.
Cât despre bijuterii, n-aș purta niciodată altele decât ceasul și, dacă o fi vreodată cazul, verigheta. Iar în ceea ce privește momentul care va defini „dacă va fi vreodată cazul” (mamă, ce expresii științifice folosesc atunci când vine vorba de căsătorie), noroc că am o soră care să mă consilieze.
P.S.: Nu, chiar nu am niciun anunț de făcut. 🙂
Presupun că „privesc cu amuzant”, ai vrut să însemne „privesc cu amuzament”, iar „măritiș”, în cazul tău, presupun că înseamnă „însurătoare”. Doar presupun, nu te judec. 🙂 Știu, e emoționant să vorbești despre căsătorie. 🙂
Am corectat. 😉
„Maritis” e o expresie populara generala. Chill, imi plac fetele.
MĂRITÍȘ ~uri n. Căsătorie a unei fete. /a mărita + suf. ~iș
Ți-am spus, nu te judec! 🙂
La anunt ma gandeam! Chiar ma gandeam ce frumos ai pus in cuvinte acest moment. Ce tranzitie de la viata de burlac, prieteni, libertate, biciclete si pac anuntul! Binee! Putem considera ceasul o bijuterie? Dar butonii de la camasa? Un ac de cravata/papion?