Dacă e ceva ce reușește să mă supere destul de ușor este nedreptatea. Iar ceea ce pățesc, în general, avertizorii de integritate din România reprezintă o sursă constantă de supărare. Mă apasă și cred că avem o mare datorie față de ei.
Pentru mine, angajații care își iau inima în dinți și sesizează diferite nereguli din respectiva instituție, mai ales atunci când vorbim de chestiuni de interes public, sunt niște eroi. Iar cei care îi cataloghează pe nedrept “turnători” fie habar nu au pe ce lume trăiesc, fie au o problemă cu funcționarii corecți și care vor ca instituțiile să meargă mai bine, simțindu-se cu musca pe căciulă.
Avertizorii sunt puși la colț, concediați, mutați abuziv, hărțuiți, iar lucrurile astea le pățesc în special în sistemele ori instituțiile unde conducerea este coruptă și, drept urmare, deranjată de angajații care semnalează nereguli fie intern, fie pe cale externă.
Îmi este foarte teamă de reorganizarea/eficientizarea administrativă anunțată în următoarea perioadă. Dacă reducerile de personal din sistemul public vor fi lăsate exclusiv pe mâna șefilor de instituții (paușal x%, cum se vehiculează), fără niciun mecanism de monitorizare de la centru și fără criterii de evaluare, primii care vor fi dați afară vor fi funcționarii incomozi, avertizorii de integritate, cei care se pun de-a curmezișul când vine vorba de nereguli.
Mă bucur că am discutat toate aceste probleme ce vizează avertizorii de integritate ieri, la conferința pe care Societatea Academică din România (SAR) a organizat-o în prezența avertizorilor, reprezentanților instituțiilor anticorupție și de control, organizațiilor nonguvernamentale, sindicatelor, juriștilor, experților în integritate publică veniți din mai multe colțuri ale regiunii balcanice.
Mai facem. Scopul e ca oamenii corecți să nu mai sufere represalii, iar apoi cât mai mulți funcționari să semnaleze nereguli. Doar așa ne vom face bine.
Articole recomandate:
