Mită electorală la Târgu Ocna?

Lucian Șova și Dorian Pocovnicu au susținut astăzi, la Sediul PSD Bacău, o conferință de presa în cadrul căreia au acuzat-o pe Floarea Ivanof, candidatul PDL la primăria oraşului Târgu Ocna, că ar fi dat bani celor care au participat la acțiunile electorale de săptămâna trecută din cartierul Păcuri.

Probele puse la dispoziție de către cei de la PSD sunt câteva fotografii în care Floarea Ivanof ţine, alături de fluturașul de prezentare, bancnote de 50 şi 100 de lei. Dorian Pocovnicu a declarat că au fost sesizate Parchetul, Poliția și toate celelalte instituții abilitate, reamintind totodată semnalele clare venite din partea Ministerului Administrației și Internelor privind infracțiunile electorale.

De asemenea, pesediștii au mai declarat că Ionică Gigi, candidatul PSD pentru comuna Stănișești a primit amenințări cu moartea de pe un număr care se află deja la Parchet şi că niște candidați ai Partidului Democrat Liberal au folosit microbuzele școlare pentru a duce oameni la mitinguri electorale „cu mici și bere”. Clasic românesc.

Se numeşte sau nu mită electorală ce vedem în fotografiile ataşate? Părerea mea este că da.

15 thoughts on “Mită electorală la Târgu Ocna?

  1. Doamna Primarita ar trebui urmarita mai bine de catre organele in drept . N-ai cum sa ridici atatea imperii si sa fii legal cu totul ! PAREREA MEA ! + Baza Hipica + Hotel Decebal + etc !MASINI SCUMPE , Motoare imense , consumuri nesimtite + motociclete scumpe + etc ! Ceva miroase … si cei mai multi din oras stiu ca e mare spalare de bani la mijloc !

  2. Salut,

    Pentru mai multa siguranta, faceti rost de fotografiile originale in care nu s-a atins nimeni de ele intr-un program de editari! Acestor fotografii li s-a sters EXIF-ul total, si am o presimtirea ca sunt editate/prelucrate 😐

    Cel putin una din ele e clar vizibila!

    1. Nu sunt prelucrate, asa a zis dansa la mitingul PDL de astazi. In schimb, a spus ca banii nu erau destinati cetatenilor, ci erau pentru soferul ei (sau ceva de genul).

  3. daca erau trucate nu mai recunostea doamna Primar Floarea Ivanof ca intradevar s-a pozat cu bacnote de bani in mana!!!e si normal ca a dat bani la cetateti,nu e de mirarea pentru ca si acum 4 ani ea a dat bani in capanie la cetateni la biserica din Tisesti ,la biserica Raducanu.stie tot Orasul.si in caz ca nu stiati acum 4 dupa ce a ajuns primar al Orasului ea la inlaturat dupa primele 4 luni pe viceprimarul Nutu Costache si si-a angajat un consilier personal ,iar vicele nu a mai avut nici un cuvat de spus…Toata iarna nu a scos o masina de dezaperire pe strazile laturalnice!!!!!…oricum bine ca s-a apucat acum iar de impartit biciclete prin oras!!!in concluzie si in campania trecuta si in aceasta campanie ea a cumparat voturile!!!hoata!!!!!

  4. ca sa nu mai spunem ca nu a facut nimica in orasul nostru…atata stie sa spuna…Ca a platit datorii!!!este f adevarat ca s-au platit datorii dar ce nu stie lumea este faptul ca datoriile au fost facute pt realizarea Proiectelor Europene,deoarece Uniunea Europeana nu iti acorda Proiectul daca nu ai tu ca primarie 20 la suta din suma totala a proiectului…asta e adevarul….”Doamna Floarea,ar fi mai bine daca ti-ai vedea de afacerile pe care le conduci sa lasi oameni competenti sa conduca primaria,pt ca dupa cum f bine stie tot orasul proiectele pe care le-a-ti finalizat au fost incepute de Domnu Stefan Silochi in mandatul trecut,nu a-ti fost in stare sa faceti nimic pentru acest oras in afara petreceri campenesti”.Sa va fie rusine si din bunul simt pe care nu il aveti ar trebui sa va retrageti din cursa pentru alegeri!!!!

  5. si in caz de nu stiati sa stiti ca Primarul Floarea Ivanof,a scumpit apa ,canalu si salubritatea,deoarece a dat aceste 3 lucruri la Bacau…pana acum 4 ani,apartineau Primariei Targu-Ocna…acuma trebuie sa platim mai mult deoarae trebuie sa aiba salarii de pe urma noastra si cei din bacau!!!!!….ca sa nu mai zic ca baza de tratament din Parcul Magura sta inchisa de 4 aniunde puteau lucra 44 de persoane!!!!

  6. Doamna Floarea Ivanof,dupa cate a-ti vazut ca stim,si dupa “realizarile” pe care le-ati facut,noi primim tot ce ne oferiti :bani(restul de la motorina),biciclete,tricouri,calendare,ect.,dar sa nu uitati ca intram singuri in cabina de vot pe data de 10.06.2012,si vom vota cu cine merita a demonstrat ca merita! Dumneavoastra aveti bani , dar noi avem puterea!!!

  7. Doamna Floarea Ivanof,de ce incercat sa induceti lumea eroare cu culoare partidului din care faceti parte PDL,care din portocaliu a-ti facut-o verde?
    PDL portocaliu = PDL verde : si lupul isi schimba blana,dar naravul nu!

  8. @offtopic: Cam mutli analfabeti este prin orasul Tg. Ocna (cel putin asa se subintelege din comentarii). 😐

    1. te rog nu mai fa acuze de genu asta!!!te asigur eu ca nu sunt f multi analfabeti pe aici!!!ca peste tot sunt si uscaturi…dar nu-i cataloga pe toti la fel!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *