Transport public gratuit pentru elevii din municipiul Bacău

În campania electorală în urma căruia am fost ales consilier local, am vorbit foarte mult despre educație, iar una dintre propunerile mele era decontarea integrală a transportului public pentru elevii din municipiul Bacău.

Ei bine, am plăcerea să vă anunț că acest lucru urmează să se întâmple începând cu anul școlar care debutează fix peste 2 săptămâni!

Conform proiectului de hotărâre pe care îl vom vota la ședința ordinară a Consiliului Local de miercuri, 31 august 2016, transportul urban cu mijloacele de transport în comun va fi 100% gratuit pentru elevi, pe un traseu la alegere, pe tot parcursul anului calendaristic, mai puțin în vacanța de vară.

Subvenția va fi acordată în baza cardului anual de transport personalizat și a carnetului de elev. Aceste carduri vor fi distribuite anual de unitățile de învățământ și vor fi valabile pe un traseu ales de fiecare elev în parte. În prima lună a anului școlar, până când unitățile de învățământ vor face listele cu elevi iar SC Transport Public SA va imprima cardurile anuale, elevii vor beneficia de abonamente gratuite. Pentru alte detalii, puteți citi aici Regulamentul de acordare a facilităților pentru elevii din mun. Bacău.

we are happy in bacau 2cadru decupat din filmulețul We are happy in Bacau

Totuși, proiectul este perfectibil, așa că îi voi aduce câteva amendamente:

  • Legea Educației prevede la articolul 84 că elevii beneficiază de tarif redus cu minim 50% pentru transportul public local în comun pe tot parcursul anului calendaristic. Deci trebuie să modificăm proiectul și să menționăm inclusiv în loc de exclusiv atunci când vorbim despre vacanța de vară. Am mai discutat despre asta.
  • Subvenția de 100% să nu se aplice pe o singură linie, ci pe 2, așa cum se întâmplă în alte orașe din România. Asta pentru că există elevi care sunt nevoiți să schimbe 2 linii pentru a ajunge la cursuri.
  • Trebuie să avem în vedere și studenții. Știu, e un proiect separat, dar trebuie să facem asta până începe noul an universitar!

Iată că unul dintre angajamentele pe care mi le-am asumat în campanie devine câteva luni mai târziu realitate. Mă bucur că primarul a fost de acord și că a propus această măsură, chiar dacă acesta nu și-a făcut apariția la dezbaterile organizate de elevii băcăuani în campanie. Asta e o dovadă că acele evenimente n-au fost în zadar!

Mi se pare excelent faptul că începem să înțelegem rolul transportului public și să conștientizăm că încurajarea diverselor categorii sociale de a-l folosi poate duce pe termen lung la un trafic mai lejer în oraș. Acum trebuie să vedem cum facem ca să prioritizăm acest transport public și totodată să îl facem atractiv. Pentru asta se lucrează la PMUD!

autobuze noi bacau transport public

17 thoughts on “Transport public gratuit pentru elevii din municipiul Bacău

  1. Nici nu stiu cum sa incep… MULTUMESC, nu mai sunt elev dar e o mare realizare… Va ajuta enorm atat elevi cat si parinti !

    Keep up the good work !

    Sunt mandru unde am pus stampila de vot !

  2. ma bucur ca va dati mana ca sa faceti ceva cu Bacaul asta, dar te rog eu sa nu uiti sa faci opozitie atunci cand e cazul. felicitari!

  3. Asta pentru elevii care stau în oraș. .nu zic, e un lucru bun. Dar cei care fac naveta din afară? Abonamentele nu sunt decontate nici măcar 50% în multe din cazuri.

  4. O intitiativa laudabila. Nu ar fi rau ca intr-un oras in care traseele principale au mai bine de 50% din ruta comuna sa fie si abonamente valabile pentru toate liniile urbane (18, 22, 17, 3 etc.). Trebuie umblat un pic la frecventa autobuzelor sau spargeti monopolul „Transport public” daca nu se poate altfel (nu ar fi rau ca pe o tablie sa fie scris orarul, pana ajungem la afisari electronice sau alte mofturi). Multumim!

  5. Pentru cei din oras mereu se fac sacrificii dar pentru navetişti din comună niciodată. În utimele 4 luni de scoală nu am primit nici un ban, degeaba avem promisiuni de la stat. Nu mi se pare corect că ne luați dreptul la bani nostri de abonament. Măcar atât să avem, oricum burse nu luăm.

  6. Felicitari!Mai am un an si conteaza pentru mine.Vezi cu Alecsandri!Am aflat ca esti in consiliu de administratie.Stii ca membru e un prof pensionar?Ma intreb daca are dreptul tinand cont ca sunt atatia profesori in scoala.

  7. Habar nu aveti cati bani baga psd ul in buzunarul Laudetei sechelariu cu aceasta masura, o sa vedeti de acum inainte aparitii zilnice ale administratiei psdiste in desteptarea, pe gratis, fara alte costuri( necvula sus- necula a facut aia, necula s-a sters la fund, benea sus,….). credeti ca stavarache nu ar fi dat gratuit la toti elevii si pensionarii?! ba da, dar ii era teama ca ii umple buzunarul lui sechelariu si va avea cu ce sa se bata in campanie.
    Asta e, a pus ciuma rosie mana pe Bacau, iar toti bacauanii vor plati 2 miliarde de lei pe luna, adica jumate de milion de euro pe an, pentru aceasta. Nu toti elevii au stare materiala deosebita, asta e un abuz si o sifonare a banului public. O sa vedeti la iarna autobuzele pline cu benea si toti psdistii si niciunul de la alte partide in campania electorala.

  8. Subscriu mesajului postat de Eco. Sa nu-ti faci iluzii ca ai vreun merit pentru aceasta subventie, ai facut precum gaina care a mai facut un ou. Pur si simplu este an electoral, an al pomenilor electorale. „Reusita” se inscrie in aceeasi linie cu scutirea impozitelor asupra veniturilor de natura pensiilor (cele peste 1.000 lei). Ia sa vedem cine indrazneste sa acorde vot negativ in Camera deputatilor impotriva acestei initiative!! Cine-si ridica pensionarii in cap??

    Esti tanar, putem avea initiative pentru dezvoltarea comunitatii, nu initiative pentru subventii (doar Transport pubic are monopol) si ajutoare sociale????

    1. Buna ziua. Inteleg ca vreti sa faceti un lucru bun pentru acest Bacau, foarte frumos nu am ce zice, dar sa se faca diferenta dintre urban si rural.. e prea mult. Ar fi trebuit sa fie abonamente gratis pentru toti elevii, atat urban cat si rural ..
      Stau la 1 km de iesirea din municipiul Bacau iar din aceasta cauza nu pot beneficia de abonament gratuit in cazul in care, normal ar trebui sa platesc foarte mult incluzand abonamentul pana in Bacau+abonamentul pentru oras la care ar duce la o suma considerabila pe care e greu de suportat avand in vedere ca traim in Romania, pe salariile minime pe economie de 1250 de lei.
      Era mult mai bine inainte, dadeai in jur de 50 de lei pe abonament pentru o perioada de 3 luni pentru toti elevii decat sa dai gratis pentru cei care stau in oras iar pentru cei care stau in afara Bacaului, chiar si un km distanta de Municipiul Bacau sa plateasca mai mult ca inainte ..
      In trecutul apropiat erau toti multumiti iar acuma ati reusit sa faceti valva printre elevi si parinti.

      1. Eu nu am făcut nicio vâlvă. Problema e la cei care aplică hotărârea, adică la executiv și la școli. Am detaliat situația ieri:

        Măsură bună, aplicare proastă și pe alocuri nelegală, cam asta se poate alege din decizia Consiliului Local de a oferi transport public subvenționat 100% elevilor din municipiul Bacău.

        Primăria Bacău o interpretează la modul că doar elevii care sunt din municipiu sau care fac dovada (prin viză de flotant) că stau în oraș pot beneficia de transport gratuit, în timp ce Legea Educației și decizia Consiliului Local sunt foarte clare în acest sens. Prima spune că subvenția de minim 50% se acordă TUTUROR elevilor care învață pe raza municipiului, iar cea de-a doua, adoptată săptămânile trecute la nivel local, prevede același lucru pentru subvenție de 100% pe 2 linii.

        Decizia Consiliului Local nu indică niciun număr de stații, așa cum afirmă unele conduceri ale unităților de învățământ, ci doar prezentarea unei simple dovezi din partea elevilor că ar avea nevoie de transport. Asta ar putea îmbrăca forma unei declarații pe proprie răspundere.

        Pentru a elimina orice dubiu, mă gândesc serios să inițiez un proiect de hotărâre prin care să eliminăm aceste neclarități din hotărârea de CL și implicit din regulamentul aprobat odată cu aceasta: http://www.primariabacau.ro/fisiere/subpagini_fisiere/HCL_NR.239_DIN_31.08.2016.PDF

        Mai pe șleau, Consiliul Local a construit conducta, dar, când vine vorba de alimentarea ei, Primăria Bacău condiționează asigurarea combustibilului.

  9. De ce elevii de clasa a 8 si a 12 nu au gratuitate la transport.Nu e corect se face discriminare. Cati copiii de clasa 8 se lasa de scoala, de clasa 12 inteleg, rog sa se rezolve aceasta problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *