De ce mi-a plăcut prima întâlnire de lucru pentru PMUD Bacău

Ieri am trăit una dintre cele mai mari satisfacții de când scriu, fac activism civic și mă implic în comunitatea locală.

Vă vorbesc despre Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) încă de la începutul anului trecut, m-am luptat în ianuarie 2016 ca să fie prins în bugetul anual de investiții al Bacăului, în aprilie v-am anunțat că a fost scos la licitație contractul, iar acum am plăcerea să vă relatez cum a fost la prima întâlnire de lucru în vederea scrierii acestui document atât de important pentru dezvoltarea orașului în următorii ani.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) nu este doar o planificare a felului în care trebuie să se dezvolte infrastructura de transport dintr-un oraș, ci este în primul rând documentul de care municipalitatea are nevoie pentru a accesa fonduri europene necesare realizării unor obiective precum: piste și parcări pentru biciclete, autobuze electrice, parcări supraterane sau subterane de tipul park & ride, pasaje pietonale, stații intermodale pentru mijloacele de transport în comun, un sistem inteligent de gestionare a biletelor, benzi dedicate transportului public, zone pietonale în locul celor rutiere (mai ales în zona centrală), ba chiar transport electric public în anumite zone ale orașului.

saptamana europeana mobilitatii bacau

Ieri, 26 august 2016, în biroului primarului Cosmin Necula, am participat la o primă întrevedere între reprezentanți ai administrației publice locale și cei de la Search Corporation, în frunte cu doamna Anca Brânzărea, director al Departamentului pentru trafic și mobilitate din cadrul companiei care a câștigat contractul pentru realizarea PMUD Bacău. Valoarea contractului: 168.075 lei.

Nu îmi stă în fire să laud executivul, dar o voi face de fiecare dată când primarul Cosmin Necula înțelege că lucrurile trebuie să se desfășoare „by the book”. Iar ieri mi-a lăsat impresia că a înțeles în mare care este misiunea unui plan de mobilitate, subliniind încă de la începutul întâlnirii că nu facem această strategie doar de dragul accesării banilor europeni, ci ca să aflăm care sunt nevoile Bacăului, adică ce trebuie făcut pentru rezolvarea problemelor de trafic din oraș.

Doi, primarul putea efectiv să țină întâlnirea cu reprezentanții Search Corporation fără a mă chema pe mine, un consilier local independent cârcotaș, dar a ales să mă invite tocmai pentru că sunt în temă, cunosc principiile care stau la baza PMUD, am experiență în domeniu și am inițiative în acest sens. Voi fi acolo pe parcursul întregului proces de realizare a planului și apoi, sper eu, la monitorizarea priorităților care vor intra la finanțare. De asemenea, sunt foarte interesat și de strategia integrată de dezvoltare urbană.

Pe parcursul celor aproape 3 ore ale întâlnirii s-au discutat multe aspecte despre felul în care băcăuanii se mișcă în oraș (probleme privind străzile, accesibilitatea, autogările, transportul public etc.), lucruri care vor fi măsurate și explicate pe larg în PMUD. Contractul prevede un termen de 9 luni, însă Leonard Pădureanu, administratorul public al municipiului, a scos în evidență faptul că ar fi bine ca documentul să fie gata până la finalul lunii martie 2017. Bacăul se află deja în întârziere cu pregătirea proiectelor pentru atragerea de bani pe noile fonduri europene, cauzată de indolența fostei administrații din care, fiind vorba între noi, și dl. Pădureanu a făcut parte, având pe mână tocmai acest domeniu al dezvoltării de proiecte.

agora biciclistilor bacau-59

Primul pas și poate cel mai important de altfel pentru realizarea PMUD este strângerea de date. Deoarece PMUD este o planificare pentru oameni, pentru nevoile noastre, Search Corporation are nevoie de date socio-economice cât mai detaliate și cât mai bine localizate. Astfel, grupul de lucru constituit la nivelul administrației locale va căuta, obține și furniza în următoarele săptămâni cifre despre ocupațiile cetățenilor, locurile lor de muncă, specificul pe străzi și cartiere, numărul de accidente (eventual cu date GPS), navetiști, transportul public local și județean, pasagerii din autogări etc.

Vor urma apoi studii de trafic, anchete de mobilitate, consultări publice, diverse sondaje în oraș și așa mai departe. Metodologia e destul de stufoasă și vă promit că voi reveni asupra ei. Toate aceste date vor fi analizate împreună cu structura stradală și toate formele de transport din oraș și din împrejurimi, iar apoi vom afla ce măsuri trebuie aplicate pentru îmbunătățirea felului în care ne mișcăm în Bacău, iar prioritățile identificate vor intra la finanțare, în limita celor 41 milioane de euro pe care îi avem disponibili pe Axa 4 din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Așadar, PMUD al mun. Bacău va fi realizat de Search Corporation, o companie care se pare că are multă experiență în realizarea de studii de trafic în România. Aceștia se mai ocupă de întocmirea planurilor de mobilitate din Iași, Craiova și Ploiești.

Așa cum am spus și pe pagina inițiativei Băcăuanii vor piste pentru biciclete, sper ca aceștia, împreună cu administrația condusă de Cosmin Necula, să fie în continuare deschiși la dialog, transparenți și să includă în plan, pe baza măsurătorilor pe care le vor face în oraș, cât mai multe obiective de investiții care să ducă la dezvoltarea cât mai urgentă a infrastructurii pentru bicicliștii băcăuani și a transportului public.

P.S.: deja mi-am notat câteva idei cheie: comisie de circulație la nivelul primăriei; autoritate locală de transport; analizarea și eventual reviziurea contractului dintre municipalitate și SC Transport Public SA etc.

foto: Agora bicicliștilor, iunie 2015

agora biciclistilor bacau-9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *