Consultare: unde ar trebui realizat viitorul parc atletic din Bacău? (update)

Consultare: care credeți că este cea mai bună locație din Bacău pentru realizarea parcului atletic pe care Consiliul Județean vrea să îl realizeze în parteneriat cu municipalitatea? Contractul de asociere de principiu urmează să fie aprobat în ședința Consiliului Local de mâine și prevede ca autoritatea județeană să finanțeze lucrările de amenajare cu 95%, iar…

Citește

Au adus și lăsat Stadionul Municipal în paragină, iar acum vor să îl dărâme folosind proiecte fanteziste și schițe furate din Danemarca

De mai bine de 6 ani și jumătate, Stadionul Municipal din Bacău stă închis, timp în care ne-au fost anunțate o grămadă de promisiuni, schițe fanteziste, dar și câteva povești cu investori miliardari. Pot număra pe degetele de la ambele mâini dățile în care am fost mințit prin răspunsurile pe care le-am primit la solicitările…

Citește

Ce putem face concret astăzi ca să nu mai vedem elevi duși la școală cu căruța – varianta scurtă

În timp ce Consiliul Județean finanțează inaugurări de statui cu 80.000 de euro ca să aibă unde să rostească discursuri plictisitoare toți politrucii din Bacău, în județ există localități în care elevii sunt aduși cu căruța la școală, așa cum este cazul satului Tisa Silvestri din Comuna Odobești. Câte microbuze școlare ar fi fost achiziționate…

Citește

Reducerea pentru elevi și studenți la transportul public local trebuie să se aplice și la nivelul județului

Dacă un elev sau un student vrea să călătorească, indiferent de scop (cursuri, plimbare, să meargă acasă, să se ducă la un eveniment etc.), de la Bacău la Slănic Moldova (ceea ce spun eu fiind valabil pentru oricare alte două localități din județ), acesta trebuie să beneficieze, conform Legii Educației nr. 1/2011, de o reducere…

Citește