În timp ce la clădirea Spitalului Municipal (că spitalul a fost oficial desființat de Guvernul Orban) lucrurile sunt încremenite din 2020, când au fost amenajate etajele 4 și 5 în regim de urgență pentru pandemia de COVID, la Spitalul Județean de Urgență investițiile sunt duse la capăt și inaugurate pe bandă rulantă.
Concret, astăzi am asistat cu toții la îmbogățirea Spitalului Județean de Urgență cu un heliport care a fost amenajat pe acoperișul pavilionului principal al spitalului, dar și la punerea în funcție a celui de-al doilea accelerator din cadrul Secției de Radioterapie, dublându-se capacitatea de tratare a pacienților cu afecţiuni oncologice.
Platforma heliportului are 20 de metri pe fiecare latură, este protejată cu plase de protecție împotriva căderii accidentale și este servită de o pasarelă, respectiv un lift pentru accesul și evacuarea personalului și a pacienților.
Direcțiile de decolare/aterizare a elicopterelor sunt nord-est/sud-vest, astfel încât există două căi de acces și de evacuare a personalului pe laturile de nord și sud ale platformei. Heliportul a fost special proiectat pentru aterizarea elicopterului SMURD Eurocopter EC 135 (staționat la Iași), acesta având greutatea maximă la decolare de aproape 3 tone.
Realizarea heliportului a fost realizată cu fonduri europene în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Regional care a vizat și modernizarea unității de primiri urgențe (UPU). Conform HCJ 78/2022, valoarea totală finală a proiectului s-a ridicat la 17,9 milioane lei, din care 4,7 milioane au fost decontate din fonduri UE, 1,9 milioane din fonduri de la guvern, iar restul de 11 milioane a fost suportată din bugetul județului.
fotografie realizată în această seară, în timpul zborului de calibrare, de Lucian Mitrofan pentru Plane Spotters Bacău
câte unități de primiri urgențe se fac la Bacău?