Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. Cam așa e și cu noua administrație Necula în ceea ce privește transparența decizională, iar în rândurile de mai jos urmează să vă povestesc și de ce consider asta.
Exemplu: PUZ-ul pentru proiectul imobiliar pe care firma Tehnostrade a domnului Umbrărescu îl dezvoltă pe terenul fostei fabrici Pobac, care, să ne înțelegem din start, este interesant și va schimba cu siguranță fața cartierului Bistrița Lac.
Astăzi, cu doar 2 ore înaintea ședinței Comisiei juridice din care fac parte și cu mai puțin de 24 de ore înaintea ședinței Consiliului Local de mâine, am fost anunțat de apariția unui proiect „surpriză”, peste ordinea de zi, referitor la aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea complexului multifuncțional (comercial și ansamblu rezidențial) din Bulevardul Unirii 30-32 pe care l-am menționat mai devreme.
Așadar, vorbim de un proiect privat atât de important pentru zona centrală a orașului care numără 179 de pagini și pe care executivul condus de primarul Cosmin Necula îl aruncă pe ordinea de zi fără a respecta nici măcar termenul minim de 3 zile de dezbatere publică prevăzut de Legea 215/2001 pentru proiectele de la ședințele extraordinare.
Fără a se înțelege că aș fi cumva împotriva investițiilor din oraș (dimpotrivă, chiar mă bucur că se întâmplă în sfârșit ceva pe acea tarla din mijlocul orașului), mă voi abține mâine de la vot din cauza manierei netransparente în care Primăria Bacău a ales să supună la vot PUZ-ul pentru această construcție.
Un astfel de proiect poate schimba radical traficul și în general viața locuitorilor din acea zonă a orașului și tocmai de aceea cred că e nevoie de o dezbatere serioasă a PUZ-ului înainte ca acesta să fie aprobat în Consiliul Local.
P.S.: pe site-ul Primăriei Bacău, proiectul a fost urcat abia azi, la 13:47, deci cu doar 20 de ore înainte de ședință. Asta să fie, oare, transparența aceea promisă în campanie de cei care conduc azi executivul?
S ieu am crezut ca o data cu disparitia mefiei Stavarache, situatia se va schimba, dar m-am inselat, urbanismul se face din birou si numai pe interese. Fra dezbatere publica , fara sa consulte eventual propietarii terenului,. Eu am suferit 10 ani de pe urma acestei mafii si am dat primaria in judecata. PUZ-urile se fac pe bani grei nu pentru toti muritorii.
Asa cum am zis inainte de alegeri, va fi de 1000 de ori mai rau decat.pe.vremea lui Stavarache. PSD va calca si pe.cadavre ca sa obtina ce vor. Si o vor face. Chiar am uitat oare de vremea lui Sechelariu?
Atat timp cat Necula este omul impins din spate de mafiotul Benea, sa nu va mirati ca asa se vor desfasura lucrurile in Bacau. PSD-ul este ciuma ce a distrus Romania.
Cine este arhitectul/ firma de proiectare care a intocmit proiectul?
Iuliana Geliman, sotia actualului arhitect sef al orasului.
Chiar buna intrebarea! 🙂
Proiectul propriu zis e urcat pe site-ul primariei de prin August. L-am stufarit eu pt ca stau in zona si chiar eram interesat de ceea ce se va intampla acolo.
Referitor la trafic, vei observa ca au fost facute studii de impact de o firma specializata.
Adica cei ce au facut studii de impact pentru „OZN”
Cat mai are termen de garantie pana a-l „darama”, pardon, inlocui