Într-o postare pe Facebook în care laudă (pe bună dreptate) cel de-al treilea pod peste Bosfor construit de Turcia în mai puțin de 3 ani, obiectiv care face parte din O-6, centura extinsă a Istanbulului, Victor Ponta critică (din nou pe bună dreptate) ritmul de melc în care se dezvoltă infrastructura rutieră din România.
Numai că fostul prim-ministru vorbește despre autostrăzi, poduri și în general despre infrastructura mioritică de parcă n-ar fi deținut niciodată vreo funcție în fruntea statului român.
Citiți:
De 12 ani noi nu reusim sa legam printr-o autostrada Transilvania de restul Romaniei, nici Pitesti-Sibiu, nici Comarnic-Brasov si nici Iasi – Targu-Mures! […] Vine 2018 – 100 de ani de la Unire – si Transilvania este tot mai legata de Viena si Budapesta si tot mai departata de Bucuresti si Iasi! Credeti ca asta e doar o intamplare, o slabiciune a noastra, chiar nimeni nu poate sa faca in 12 ani ce au terminat turcii in 3? Sau e o Strategie mai mare decat noi – si Basescu si altii doar isi joaca rolul de „sabotori” pe care l-au primit in aceasta Strategie?
Pe lângă clasica obsesie cu Băsescu, am impresia că pe Victor Ponta l-a lovit o nouă afecțiune: amnezia. 3 ani și jumătate a condus Guvernul României, timp de mai bine de 5 ani a fost președintele celui mare partid din țară și, mai mult de atât, a fost și șef al corpului de control al Guvernului Năstase pe vremea când Bechtel a făcut ce-a vrut din noi. Așadar, domnule Ponta, ar trebui să fiți ultimul care face remarci despre autostrăzile din România!
În loc să faceți comparație cu turcii (pe care, apropo de asta, mereu i-am apreciat pentru drumurile lor), mai bine ne spuneți câte ceva despre coincidențele privind contractul Centurii Bacău. Sau, mai la obiect, de ce v-a durut fix la bască de pregătirea noilor fonduri europene.