Unul dintre locurile în care astăzi se țin alegeri parțiale este municipiul Moinești, al treilea ca mărime din județul Bacău.
Urmăresc cu mare atenție acest scrutin nu doar pentru că am o mulțime de prieteni și cunoștințe acolo, în special în rândul tinerilor, ci mai ales pentru că mă interesează dezvoltarea tuturor comunităților locale din județul Bacău.
Nu mă arunc să susțin vreun candidat, dar sper într-o oarecare stabilitate prin care Moineștiul să își continuie progresul din ultimii ani, fără ca orașul să devină o afacere de familie, așa cum vor baronii care controlează aproape tot județul. Și cu asta am spus tot. 🙂
Hai la vot! 🙂
tu faci cât toată opoziția din Bacău! USR nici nu a avut candidat, iar PNL a dat semnale cu fum (gen vizita PDL-istei Turcan…).
Ce bătaie și-a luat PSD-ul! :))
Cotîrlică n-a mai zis nimic… chiar așa? Nici măcar să le mulțumească susținătorilor și votanților puțini pe care îi are?
Ce inseamna sa te sustina Firea, Cuc&co!
Ai succes garantat!
Parca erau moaste la Moinesti asa se plimbau pe acolo toti politrucii.