Atentat la statul de drept, regres democratic, transformarea României într-o oligarhie – sunt caracterizări pe care le-am tot auzit privind ziua de 10 decembrie 2013, fraze care descriu foarte bine încercarea majorității parlamentare să adopte pe sub masă legea amnistiei și grațierii, legea lobby-ului, legea minelor și modificările la Codul Penal.
Desigur, doamna învățătoare (aka Ambasada SUA) ne-a pus imediat la colț, declarând că acțiunile din Parlament reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României. La partea cu semnalul către „investitori” mă abțin, pentru că am observat că și americanilor le place corupția instituționalizată (vezi cazul Microsoft). Subscriu însă fără ezitare la precizările privind statul de drept.
Făcând o paralelă cu ce s-a întâmplat atunci la noi, hai să vă arăt ce propunere legislativă a depus un ales al statului Oklahoma pe 2 februarie 2015.
Prin House Bill 2206, republicanul Kevin Calvey vrea să interzică procurorilor statului Oklahoma să dispună urmărirea penală a aleșilor, acest drept urmând să aparțină numai procurorului general. Sună familiar? 🙂
The jurisdiction of a prosecution against a principal in the commission of a public offense, when such principal is a state elected official, state legislator, district court judicial officer, appellate judicial officer or an appointee of a state board or state commission at the time of the commission of the offense, is within the sole and exclusive prosecutorial authority of the Attorney General of Oklahoma. Such an action must be filed in the county of residence of the state officer. – extras din propunerea legislativă
Practic, omul vrea privilegii în fața justiției pentru el și ceilalți aleși. Calvey spune că propunerea sa legislativă vine pe fondul unor abuzuri pe care procurorii de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii le-ar comite atunci când trimit în judecată politicieni, oferind ca exemplu cazul guvernatorului Rick Perry.
Aștept cu interes reacția Ambasadei României. 🙂