Mâine, uniți pentru autostrăzile Moldovei în fața Guvernului

Dacă veți intra pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și veți consulta proiectul Bugetului de stat pentru anul 2019, mai exact anexa 3-24 privind fondurile alocate Ministerului Transporturilor, veți observa că în bugetul de investiții al Guvernului lipsește Autostrada A8 a Moldovei. Așa cum bănuiam, legea adoptată cu mare propagandă transpartinică la finalul anului trecut a fost praf în ochi.

Astfel, mâine, începând cu ora 10:00, profit de faptul că sunt în București și voi merge și eu în Piața Victoriei, unde societatea civilă din Moldova strânge rândurile pentru un protest menit să aducă în atenția autorităților centrale nevoia de mari investiții publice de infrastructură în nord-estul țării, în special Autostrada Unirii care ar trebui să lege vestul și estul țării.

Cele 10 solicitări:

1. Respectarea și, implicit, aplicarea de îndată a Legii nr. 291/2018 (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1022, din 29.11.2018), cu privire la demararea procedurilor, impuse prin textul de lege menționat, de către Ministerul Transporturilor.

2. Numirea de îndată a unui ministru al Transporturilor competent, în persoana unui specialist în domeniu, cu expertiză și capacitate dovedită de a administra un portofoliu extrem de complex, care gestionează bugete de miliarde de euro.

3. Restructurarea imediată a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin demiterea actualului Director General, Narcis Ștefan Neaga, și recrutarea prin concurs a unui profesionist cu competențe dovedite în domeniu, căruia să îi fie atribuit un mandat pe termen mediu/lung, dar și numirea, de asemenea, a unor experți în posturi-cheie, cum este, de exemplu, ”specialist achiziții publice”.

4. Demararea de îndată și necondiționată a procedurii de scoatere la licitație a lucrărilor tehnice pentru completarea/actualizarea studiilor de fezabilitate în ceea ce privește tronsoanele Târgu Mureș – Ditrău și Ditrău – Târgu Neamț.

5. Renunțarea la procedura ”parteneriat public-privat (PPP)”, în ceea ce privește implementarea proiectului pentru secțiunea Cristești – Pașcani – Lețcani, și preluarea imediată și necondiționată de către Ministerul Transporturilor (în speță, CNAIR) a întregului tronson Târgu Neamț – Iași – Ungheni, de la Comisia Națională de Statistică și Prognoză, pentru ca și această parte a drumului de mare viteză să facă obiectul finanțării prin fonduri nerambursabile puse la dispoziție de către Comisia Europeană.

6. Întocmirea de îndată și necondiționată a documentației de achiziție publică pentru lucrările tehnice privind actualizarea/completarea studiilor de fezabilitate pentru sectorul Târgu Neamț – Iași – Ungheni și scoaterea acestora la licitație până la finalul anului 2019.

7. Stabilirea unui program de implementare, care să prevadă în mod expres termene clare pentru finalizarea studiilor de fezabilitate până în anul 2021 și asumarea acestora în mod concret de către Ministerul Transportului și CNAIR, pentru lucrările privind toate tronsoanele Autostrăzii Unirii: Târgu Mureș – Ditrău, Ditrău – Târgu Neamț și Târgu Neamț – Iași – Ungheni.

8. Corelarea proiectului privind construirea Autostrăzii Unirii cu POIM 1 (2014 – 2020) și introducerea acesteia în POIM 2 – viitorul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2021 – 2027, pentru ca acest obiectiv să fie finanțat din fonduri europene nerambursabile, iar realizarea drumului de mare viteză să fie încheiată într-un termen de 12 ani, după cum urmează:
– 2019-2021 – completarea studiilor de fezabilitate pentru toate tronsoanele;
– 2019-2021 – introducerea proiectului Autostrăzii A8 în POIM 2 și depunerea cererii de finanțare pentru execuția lucrărilor în baza studiilor actualizate pentru toate tronsoanele;
– 2021-2030 – execuția lucrărilor pentru cei 311 kilometri ai autostrăzii.

9. Stabilirea unui calendar clar și asumat pentru realizarea tronsoanelor Pașcani – Suceava și Suceava – Siret din cadrul Autostrăzii A7 (Ploiești – Bacău – Suceava – Siret) și scoaterea la licitație cât mai rapid a documentațiilor tehnice pentru Studiu de fezabilitate și Proiect tehnic.

10. Asumarea termenelor precizate și a etapelor de către Guvernul României, respectiv Ministerul Transporturilor și CNAIR, prin luarea unor măsuri concrete în acest sens și crearea unui cadru transparent pentru monitorizarea acestor activități. În acest sens, se impune înființarea unei ”comisii mixte de monitorizare și implementare” a acestui proiect, care să aibă putere decizională și corectivă și care să funcționeze în toată perioada implementării proiectului, 2019 – 2030; comisia va fi formată din reprezentanți ai Executivului, parlamentari și asociațiile civice implicate în acest demers.

Acțiunea este organizată de asociațiile Împreună pentru A8, Moldova vrea autostradă, Pro Infrastructura și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

uniti autostrazile moldovei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *