Un prieten mi-a trimis aseară un link spre pagina unui doctorand de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Ce credeți că are ca temă pentru proiectul de cercetare acest doctorand? Șmecherie și lume rea. Manelele, specie de gangsta balcanic.
Ați citit bine și nu, nu e o glumă, asta ca să-mi răspund la întrebarea din titlu. M-am convins că nu e caterincă, ba chiar vorbim de o treabă serioasă, finanțată din fonduri europene.
Am citit pe alocuri proiectul de cercetare și dați-mi voie să vă spun că mi se pare extrem de interesantă tema, chiar dacă la prima vedere pare o glumă proastă.
Pe scurt, lucrarea mea este dedicată mesajului manelelor, ce vor ele să spună. Analiza va fi făcută în cercuri concentrice – într-un prim cerc, mesajul va fi explicat în contextul lăutăresc de performanţă, în care mesajul se naşte ca „împreuna lucrare” a lăutarului şi a ascultătorului bogat care comandă cântecul. Al doilea cerc priveşte fanii obişnuiţi ai manelelor care, ca simpli ascultători săraci, au o influenţă redusă asupra mesajului. În fine, al treilea cerc priveşte societatea românească în ansamblul ei, din care lăutarii de manele şi fanii sunt parte integrantă, şi a cărei evoluţie socioculturală influenţează cu siguranţă mesajul manelelor.
Tot pe această pagină am găsit și un raport de cercetare cu titlul „Folclorul informalităţii. Manelele şi lumea interlopa„. Interesant și acesta. Și amuzant.
Cea mai insolenta piesa a acestei serii e o manea din 2005 a lui Florin Salam (Am relatii peste tot), cu trimitere aluziva la biografia unui “sef de clan mafiot”, Nicu Gheara , la ora aceea cel mai bogat şi mai faimos interlop roman – în momentul în care, în 2005, o ancheta a ajuns sa-l incrimineze pentru complicitate la trafic de droguri, el a plecat în Spania, la Ibiza. în aceasta manea, şmecherul ii face pe politisti/autoritatile, care, desi ii asculta telefonul, nu-i pot proba vinovatia. El le da cu tifla procurorilor, continuandu-si modul de viata glamuros şi plecand în destinatii turistice luxoase: ‘Ma dau la televizor / Ca pe un mare infractor / Dar n-au nimic la dosare / Ca am afaceri legale// Ei ma cauta prin tara / Eu imi fac viata p’afara / Cauta probe cu tona / Eu ma plimb prin Barcelona’.
Cheș, cheș!
Mi se pare genial.
Ieri, când am auzit prima dată de asta, credeam că e doar o glumă. Mi se păruse ciudat când am văzut că era încărcată pe serverul pe care era hostat site-ul SNSPA…
Găsirea paginii și văzând că subiectul a fost finanțat prin POSDRU mi-a atras atenția. 20 minute petrecute citind întreaga lucrare și pot spune: wow, surprinde foarte bine esența acestui fenomen social.
Lucrarea este bine documentată, axată atât pe trecut, cât și pe prezent. De asemenea, apare și o analiză comparativă a genurilor similare din Bulgaria, Serbia și Italia, confirmând faptul că nu reprezintă doar o specie gangsta balcanică, ci una cu puternice influențe internaționale.
Muzica spune foarte multe despre populație și despre mentalitatea cetățenilor. Cunoașterea în prealabil a tendințelor și a puterii obiceiurilor socio-culturale majoritare este esențială în elaborarea unor politici eficiente menite să dezvolte societatea românească.