Fotoreportaj: A doua seară timidă la Zilele Bacăului 2015

După prima seară tristă de la Zilele Bacăului 2015, în care m-a enervat nu vremea capricioasă, ci faptul că multe dintre momentele din program nu s-au mai ținut (mai ales spectacolul vizual de la Prefectură!), sâmbătă a urmat concertul lui Goran Bregovici, însoțit de Wedding & Funeral Orchestra. De fapt, cam tot festivalul de anul acesta a fost, spre dezamăgirea mea, despre Bregovici.

Sincer, niciodată nu am apreciat din cale afară muzica lautărească/balcanică/țigănească, așa că n-am putut să stau prea mult în fața scenei, amplasată în Piața Tricolorului numai și numai pentru acest concert. Chiar și așa, am avut timp suficient ca să îmi dau seama de sonorizarea „ca-n târg” (vorba celor de la Cetățeni Activi pentru Bacău): orchestră de 40.000 de euro, formație care își acordează instrumentele din mers, microfonul lui Goran Bregovic abia s-a auzit.

Oricum, piața a fost pe jumătate goală. Sau, ca să fiu flower-power și pozitiv, pe jumătate plină. În plus, a se observa cum în timpul concertului lumea nu prea era atentă la balcaniada de pe scenă. O fi meritat banii ăștia? Fiți blânzi, auziți această întrebare de la un om care nu apreciază acest gen muzical. Vorba unuia de pe Facebook, sunt tare incult! 🙂

zilele bacaului 2015 ziua 2-4

Acum serios! Ce evenimente se pot face cu 40.000 de euro… Cu banii ăștia, dacă o să am vreodată ocazia, v-aș arăta că pot să aduc în Bacău cel puțin 5.000 de turiști într-un weekend. Da, cu 40.000 de euro, dar nu în centrul orașului. Dacă ar fi după mine, aș muta festivalurile muzicale undeva la marginea Bacăului și aș pune la dispoziția participanților transport public pe măsură pe durata evenimentului. Dar despre asta voi vorbi altă dată.

Până atunci, vă las cu fotografiile realizate de mine aseară, în ziua cu numărul 2 de la Zilele Bacăului 2015. Tot alb-negru, căci nu pot vedea altfel acest festival. Dacă aș pune fotografiile color, ceea ce am surprins s-ar vedea mult mai urât.

zilele bacaului 2015 ziua 2-1

zilele bacaului 2015 ziua 2-2

zilele bacaului 2015 ziua 2-3

zilele bacaului 2015 ziua 2-4

zilele bacaului 2015 ziua 2-5

zilele bacaului 2015 ziua 2-6

zilele bacaului 2015 ziua 2-7

zilele bacaului 2015 ziua 2-8

zilele bacaului 2015 ziua 2-9

zilele bacaului 2015 ziua 2-10

zilele bacaului 2015 ziua 2-11

zilele bacaului 2015 ziua 2-12

zilele bacaului 2015 ziua 2-13

zilele bacaului 2015 ziua 2-14

zilele bacaului 2015 ziua 2-15

zilele bacaului 2015 ziua 2-16

zilele bacaului 2015 ziua 2-17

zilele bacaului 2015 ziua 2-18

3 thoughts on “Fotoreportaj: A doua seară timidă la Zilele Bacăului 2015

  1. Ma indoiesc ca a incasat 40.000 euro. Asta-i pe hartia lui Stavarache si Sigartau. PNL-ul care a votat in sedinta de consiliu in unanimitate stie mai bine.

  2. Groaznic! Totusi, țin să precizez ca pt sonorizarea de 2 lei nu au fost de vină cei de la scenă. Ei au organizat și alte evenimente în Bacău si s-a auzit perfect. Domnul „40.000€” a ținut să își aducă propriul sunetist, cu propriul aparat, neacceptand sfaturi sau ajutor din partea sunetistului de la scenă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *