Centura și Aeroportul Bacău puteau fi făcute de Consiliul Județean cu bani europeni

Ca urmare a prezentării situației fondurilor europene atrase de Consiliul Județean prin programele din exercițiul bugetar 2007-2013, susținută ieri de președintele Dragoș Benea în ultima ședință din acest an, am realizat o analiză prin care vreau să scot evidență un lucru foarte simplu: Consiliul Județean Bacău nu a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a face viața băcăuanilor mai bună, folosindu-se de banii gratuiți pe care Uniunea Europeană i-a pus la dispoziție în ultimii 9 ani.

În analiza pe care am postat-o aseară pe platforma locală Inițiativa Băcăuană nu doar că am scos în evidență faptul că la Bacău avem cel mai neperformant Consiliu Județean din regiunea Nord-Est (Moldova) în ceea ce privește atragerea fondurilor europene prin Programul Operațional Regional (POR), dar am și punctat câteva obiective care puteau fi realizate în ultimii ani la nivelul județului Bacău, dar pentru care Consiliul Județean nu a aplicat chiar dacă era eligibil.

Ce putea să mai facă CJ Bacău cu bani europeni dacă era harnic:

  • Centura Bacău (prin POR, Axa 2, domeniul 2.1);
  • Aeroportul Bacău (prin POS-T, Axa 2, domeniul 2.4);
  • campusuri universitare (prin POR, Axa 3, domeniul 3.4);
  • facilități speciale pentru persoanele cu dizabilități care nu au acces la educație (prin POR, Axa 3, domeniul 3.4);
  • incubator de afaceri (prin POR, Axa 4);
  • piste pentru biciclete în județ în scop turistic (prin POR, Axa 5, domeniul 5.2);
  • să modernizeze Salina Tg. Ocna (prin POR, Axa 5, domeniul 5.2).

Iar lista poate continua…

dragos benea sedinta consiliul judetean 28 decembrie 2015

Partea plină a paharului e că din cele 104,5 milioane de euro atrași nu trebuie dat niciun ban înapoi sau acoperit din surse de la bugetul județului. Excepție fac circa 300.000 de euro care nu au fost absorbiți din cauza a 2 licitații eșuate pentru dotarea recent modernizatului Observator Astronomic.

Aștept cu interes planurile și strategiile pentru atragerea banilor europeni prin programele din perioada 2014-2020. N-am nimic împotriva sistemului sanitar, însă poate încetăm să mai dăm atâta atenție antecamerelor morții. Mă refer la spitale. Băgăm zeci de milioane de euro în combaterea cauzelor și în tratarea consecințelor, însă nu investim deloc în prevenție, în dezvoltare sustenabilă, în rezolvarea problemelor la rădăcină până la urmă.

P.S.: proiectul cu gunoiul cum e? N-ați inclus în raport proiectele instituțiilor din subordine pentru că trăgeau în jos statistica aia rece și tăioasă ca bisturiul, nu?

Uitați un banc care, din păcate, nu e valabil în Bacău.

banc centura

3 thoughts on “Centura și Aeroportul Bacău puteau fi făcute de Consiliul Județean cu bani europeni

    1. Eu le-am învățat recent la facultate, însă le poți găsi și tu în ghidurile și programele cadru aprobate pentru exercițiul bugetar 2007-2013. Scrie foarte clar la fiecare program și axă cine și în ce condiții era eligibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *